Monica Macovei, europarlamentar şi fost ministru al Justiţiei, acuză Consiliul Superior al Magistraturii de faptul că s-a grăbit să apare reputaţia unui procuror braşovean care a refuzat să facă o investigare corectă şi completă a decesului, în condiţii neclare, a lui Nicolae Vlase, tatăl eroului ucis la revoluţie, Nicuşor Vlase. „Votul de astăzi ne arată cum o majoritate din CSM tratează cu dispreţ problemele şi dramele oamenilor obişnuiţi şi modul cum Inspecţia Judiciară şi plenul CSM înţeleg să se ocupe de problemele justiţiei”, spune Monica Macovei.
Reamintim că Nicolae Vlase (decedat în ianuarie 2012 la Spitalul Militar Braşov) a reclamat România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea dreptului la viaţă prin lipsa unei anchete eficiente şi imparţiale, imputabile procurorilor, în cazul uciderii fiului său la Revoluţie. Instanţa europeană i-a dat câştig de cauză în 2011, condamnând România.
Monica Macovei a fost sesizată de Asociaţia 21 Decembrie şi de Elena Vlase că soţul ei a decedat în condiţii neclare la Spitalul Militar Braşov şi că procurorul de caz M.N. – nu-i putem da numele complet pentru a nu oferi CSM o nouă ocazie de a-i apăra reputaţia -, a refuzat să facă o expertiză medico-legală completă în prezenţa expertului-parte, pentru aflarea rapidă a adevărului. Procurorul a dispus o simplă constatare medico-legală în absenţa expertului-parte.
Monica Macovei a sesizat Parchetul General, cerând o verificare a comportamentului procurorului şi preluarea dosarului la Bucureşti pentru a se face o anchetă imparţială.
În replică, procurorul de caz M.N. a cerut CSM să i se apere reputaţia şi independenţa, iar instituţia îndrituită cu supravegherea înfăpturii corecte a Justiţiei s-a grăbit să o facă, reluând astfel practica apărării magistraţilor care nu fac tot ce se poate pentru aflarea adevărului în timp rezonabil.
Printr-un astfel de comportament – spune Monica Macovei – CSM ne arată că „doleanţele şi preocupările legitime ale unei familii cu o istorie dramatică (moartea copilului la Revoluţie, moartea soţului in spital şi bătaia de joc a autorităţilor române timp de 20 de ani), pe care eu le-am facut cunoscute prin scrisoarea trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezintă ingerinţă în actul de justiţie”.
Europarlamentarul a anunţat că aşteaptă, în continuare, „ca CSM să-mi raspundă la scrisorile publice prin care am cerut să facă cunoscute opiniei publice măsurile disciplinare pe care le-au luat in cazurile de tergiversare a dosarelor de mare corupţie, care riscă să ajungă la prescripţie”.
Reamintim că unele parchete şi instanţe de judecată aveau (unele chiar mai au încă) obiceiul să tergiverseze ani la rând înfăptuirea actului de justiţie până la prescrirea faptelor, în special în dosare cu politicieni sau mari oameni de afaceri. Nu de puţine ori, CEDO a condamnat România pentru astfel de practici. Exemple de condamnare la CEDO pentru tergiversarea instrumentării sunt dosarele Revoluţiei şi ale mineriadei din 13-15 iuniei 1990, unde culpele au aparţinut procurorilor care nu au terminat anchetele în 22 de ani.
Mai există şi dosare de corupţie sau de mari fraude, unde se tergiversează judecarea până la prescrirea faptelor. Spre exemplu, dosarul Rompetrol – Patriciu şi alţii (cu un prejudiciu estimat la circa 85 de milioane de dolari) a stat în judecată la Tribunalul Bucureşti cinci ani, perioadă în care infracţiunile de manipulare ale pieţei de capital, imputate inculpaţilor, au fost prescrise. Sau dosarele penale ale lui Adrian Năstase, cu pedepse date de prima instanţă, dar tergiversate de avocaţi la instanţele de recurs, unde în această vară va opera termenul de prescriere. Până acum nu există cazuri de pedepsire a magistraţilor care au tergiversat dosarele de mare interes public.
