Deşi au trecut două zile de la întreruperea derby-ului local dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, ecourile sunt departe de a fi stinse, mai ales că vineri se va da o decizie oficială în acest caz. După ce oficialii „alb-negrilor” au ieşi primii cu explicaţii, joi a fost rândul antrenorului feroviarilor, Ioan Andone, să-şi expună punctul de vedere.
„Cadu nu trebuia să meargă la galeria lor, însă acolo a avut un comportament onorabil. M-am uitat pe imaginile TV şi doar a bătut cu pumnul în piept, fără să înjure sau să facă semne obscene. Dacă făcea aceste lucruri, îl amendam chiar şi cu 50.000 de euro. Pe de altă parte, îi transmit lui Bornescu că nu mi-am schimbat sexul. El mi-a fost elev şi l-am învăţat doar cum să apere, nu şi cum să dea cu pumnul. El deja a făcut o primă greşeală, atunci când a luat golul. Dacă un jucător de-al meu se comporta ca şi Bornescu, merita să fie exclus din fotbal. La acel prim meleu toată banca Universităţii a fugit pe teren.
Claudiu Niculescu nu avea un aşa sprint nici când era jucător. Toată banca lor trebuia eliminată. Oricum, suporterii ambelor echipe s-au comportat extraordinar, iar noi am făcut bâlci pe teren. Ne-am făcut de ruşine. Am un prieten în staff-ul lui Atletico Madrid care m-a sunat să mă întrebe ce s-a întâmplat acolo”, au fost câteva din cuvintele lui Ioan Andone.
L-a ofertat Walter pentru banca Petrolului
Tehnicianul nu a dorit să termine subiectul „Universitatea Cluj” fără să nu agite spiritele în tabăra „studenţilor”, referitor la viitorul clubului universitar. Finanţatorul Universităţii, Florian Walter, este bănuit tot mai tare că o va lăsa pe „U” la vară pentru a investi la Petrolul Ploieşti. „Înainte cu o săptămână să vin la CFR, Florian Walter m-a sunat să mă cheme ca antrenor la Petrolul”, a conchis Andone.