15.6 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialO pensionară de 102 ani s-a înscris în PNL Timiş

O pensionară de 102 ani s-a înscris în PNL Timiş

Organizaţia judeţeană a Partidului Naţional Liberal (PNL) se mândreşte, de miercuri, cu cel mai în vârstă membru. Teodora Romanovschi are 102 ani, nu a mai fost niciodată într-un partid, dar a decis acum să intre în politică, la o vârstă mai mult decât înaintată. Femeia a hotărât să se înscrie în PNL Timiş „din stimă, din apreciere, din respect” şi a primit carnetul de membru tocmai de la liderul judeţean al PNL, Nicolae Robu, candidatul USL la primăria Timişoarei.

Cel mai în vârstă PNL-ist

„PNL are un respect profund pentru persoanele vârstnice şi tocmai de aceea îi urăm bun venit doamnei Teodora Romanovschi. Am demonstrat încă o dată că partidul nostru este deschis pentru toată paletele de vârstă care satisfac limitele legii şi, faptul că odată ajunşi la guvernare am corectat acea nedreptate adusă pensionarilor, a arătat respectul nostru pentru această categorie de persoane”, a declarat Robu, cel care l-a primit miercuri în partid şi pe un tânăr în vârstă de 18 ani. Teodora Romanovschi s-a născut la Cernăuţi, în 1910, şi până în 1950 a lucrat într-o tipografie. Pensionara l-a depăşit în PNL Timiş pe Horia Musta, cel care are „doar” 96 de ani.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Joe Biden întâlnire importantă cu omologul său din Emiratele Arabe Unite

Preşedintele american, Joe Biden, s-a întâlnit luni la Washington cu preşedintele Emiratelor Arbae Unite (EAU), Mohammed bin Zayed al-Nahyan, cu care a discutat despre...

ONU: Noi dovezi privind torturile aplicate de autoritățile ruse împotriva civililor ucraineni și prizonierilor de război

Comisia internațională independentă de anchetă privind Ucraina a identificat noi dovezi care demonstrează existența unor modele comune de tortură aplicate de autoritățile ruse împotriva...

Descoperire macabră în largul coastelor Senegalului: Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune

Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune în largul coastelor Senegalului, potrivit autorităților militare, transmite bbc.com.Marina a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă