19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană!

Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană!

Brexit-ul a stat la baza multor diviziuni profunde ce au afectat societatea, cât și scena politică britanică a ultimilor ani. În tot acest timp Bruxelles privește cu neliniște pierderea Albion-ului și odată cu el, unul dintre cele mai importante economii și capacități miltare. În același timp și statutul de centru financiar al Londrei este clar că va avea de suferit. Plecarea Marii Britanii a fost pecetluită în cadrul unei audieri plină de emoții a Parlamentului UE din această săptămână care s-a încheiat cu deputații cântând un cor al „Auld Lang Syne”, o melodie tradițională scoțiană de rămas bun.

Premierul Boris Johnson a fost artizanul principal în perioada referendumului din 2016 care practic a pus capăt celor 47 de ani de legături strânse dintre națiunea sa și vecinii europeni. El este încrezător că Marea Britanie va avea un viitor glorios în afara Uniunii Europene. Urmează acum negocierea unei noi relaţii între Regatul Unit și blocul comunitar.

Johnson a afirmat, în repetate rânduri, că: “Acesta nu este un sfârșit, ci un început”. Președintele francez Emmanuel Macron descrie momentul ca pe un „semn de avertizare istoric” care ar trebui să forțeze Europa să se oprească și să reflecteze relatează Hot News.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă