0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialMETEO. Din 4 mai vin PLOILE!

METEO. Din 4 mai vin PLOILE!

Temperaturi ce vor reveni la valori normale pentru această perioadă şi precipitaţii însoţite de descărcări electrice semnalate în special după data de 4 mai sunt elementele principale ale prognozei meteorologilor, valabilă până pe data de 10 mai, potrivit Agerpres.

 

Potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), realizate pe baza datelor provenite de la Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading (Anglia), în următoarele nouă zile, în zona Banatului, temperaturile diurne vor scădea uşor după data de 2 mai, iar treptat se va ajunge la valori normale spre sfârşitul primei decade a lunii mai. Minimele nocturne se vor menţine ridicate, o uşoară scădere fiind de aşteptat după data de 5 mai. În plus, probabilitatea de apariţie a averselor, în general slabe cantitativ, va fi mai mare după data de 4 mai.

În Crişana, valorile termice se vor situa cu mult peste mediile multianuale ale perioadei, caracterizând o vreme deosebit de caldă în prima jumătate a intervalului de prognoză analizat, respectiv 27 aprilie – 10 mai, apoi vor scădea uşor de la o zi la alta, apropiindu-se de normele climatologice spre sfârşitul perioadei. Ploile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, se vor semnala cel mai probabil după data de 4 mai.

Pentru Transilvania, meteorologii estimează temperaturi medii ridicate atât la valorile maxime, cât şi la cele minime până spre data de 3-4 mai, după care regimul termic va marca o scădere treptată, până la mediile multianuale ale perioadei spre sfârşitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe cantitativ, va creşte începând cu data de 4 mai.

În Dobrogea, regimul termic se va menţine relativ constant, valorile medii ale temperaturii aerului având o uşoară tendinţă de scădere în a doua jumătate a intervalului. Valorile maxime ale temperaturilor vor depăşi 20 de grade Celsius în prima parte a perioadei de prognoză, iar media minimelor se va situa peste 10 grade Celsius în toată perioada analizată. Ploi slabe cantitativ se vor semnala în a doua jumătate a intervalului, cel mai probabil spre perioada 6-8 mai.

Locuitorii din Maramureş vor avea parte în următoarele zile de vreme deosebit de caldă, cu temperaturi medii de peste 25 de grade Celsius la valorile maxime şi de peste 10 grade Celsius, la cele minime. După data de 4 mai, temperaturile vor marca o scădere, mai ales la valorile maxime diurne a căror medie nu va mai depăşi 20 de grade Celsius la sfârşitul intervalului. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor avea o probabilitate mai mare de apariţie între 4 şi 7 mai.

În Moldova, temperaturile medii vor avea valori maxime cu mult peste mediile multianuale şi vor depăşi frecvent 26 de grade Celsius, până pe 2-3 mai, apoi vor marca o scădere, spre 20 de grade Celsius la sfârşitul intervalului. Minimele termice vor avea o valoare medie relativ constantă, cu o uşoară tendinţă de scădere în ultimele zile. Meteorologii prognozează apariţia precipitaţiilor, dar neînsemnate cantitativ, după 2-4 mai.

Regimul termic din Muntenia se va caracteriza în următoarele nouă zile printr-o vreme caldă, cu maxime termice medii cuprinse între 24 şi 27 grade Celsius şi minime de peste 10 grade Celsius, până în jurul datei de 5 mai, după care tendinţa va fi de scădere uşoară a maximelor. Ploi, slabe cantitativ şi de scurtă durată, vor apărea după data de 4 mai.

În Oltenia, vremea se anunţă caldă până în jurul datei de 5 mai, când temperaturile medii se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei. Astfel, minimele nocturne vor depăşi uşor 10 grade Celsius, iar maximele se vor situa peste 24 de grade Celsius. Începând cu data de 2 mai, însă cel mai probabil în intervalul 4-6 mai, se vor semnala ploi slabe cantitativ.

La munte, temperaturile minime se anunţă exclusiv pozitive, cu valori medii de 7-8 grade Celsius, dar în uşoară scădere după data de 2 mai. Valorile termice maxime vor avea o medie de circa 16 grade Celsius, cu tendinţă de scădere în ultima parte a intervalului. Vremea va fi, în general, frumoasă în prima parte a intervalului, iar averse şi descărcări electrice se vor semnala după 1 mai, cu probabilitate mai mare de extindere în jurul datei de 5 mai.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă