15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialIgor Dodon anunță organizarea unei conferințe internaționale pe tema statalității Republicii Moldova

Igor Dodon anunță organizarea unei conferințe internaționale pe tema statalității Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, luni, o ședință de lucru în cadrul căreia a discutat despre organizarea și desfășurarea, la Chișinău, a conferinței științifice internaționale „Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării”, se precizează într-un comunicat de presă.

Conferința va avea loc în perioada 24-25 martie. În cadrul evenimentului vor fi discutate diverse subiecte precum: abordarea istorică a continuității statului moldovenesc, dezvoltarea socio-economică a Moldovei în diferite perioade istorice, teoria apariției statului și dreptului prin prisma țărilor reprezentate la eveniment.

La eveniment sunt invitați experți, reprezentanți ai lumii academice și universitare, ai societății civile, ai partidelor politice de la Chișinău și de peste hotare. Peste 100 de persoane din Republica Moldova și alte 11 state, printre care Italia, Franța, Germania, România, Ucraina, Federația Rusă vor participa la dezbateri.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă