12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCalul Bălan din Reduta Clujului

Calul Bălan din Reduta Clujului

Palatul Redutei a fost clădirea unde a avut loc procesul memorandiştilor, în 1894.

 

În imediata apropiere a Pieţei Unirii, pe direcţia Vest, pe fosta Uliţă a Mănăşturului, azi strada Memorandumului, se află Palatul Reduta. Clădirea adăposteşte, în prezent, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, una dintre cele mai vechi clădiri din Cluj. Construcţia ei este datată în secolul al XVI-lea.

În secolele XVIII-XIX, în clădire a funcţionat cel mai important han al Clujului, numit „Calul Bălan”. În perioada 1820-1830 clădirea a fost refăcută în stil neoclasic. Astfel, ea a devenit în secolul al XIX-lea, unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative şi culturale ale Transilvaniei, iar în acest context a primit numele de „Reduta”. Clădirile care o mărginesc conturează perimetrul unei curţi vaste, alcătuită din două „compartimente”. Primul, pavat cu piatră cubică, era – probabil – peronul unde trăgeau trăsurile călătorilor care poposeau la han. În cel de al doilea „compartiment”, în ambianţa creată de o vegetaţie abundentă, funcţionează o grădină de vară.

Dieta care a respins Supplexul

În această clădire s a întrunit Dieta Transilvaniei din 1790-1791, cea care a respins memoriul naţiunii române din Transilvania Supplex Libellus Valachorum, document care grupează cererile românilor din Marele Principat al Transilvaniei şi care este considerat drept un adevărat certificate de naştere al naţiunii române.

Clădirea a adăpostit, în perioada 1848-1865, Dieta Transilvaniei, adică parlamentul principatului. Aici s-a reunit şi cea din urma Dietă, în care naţiunea română, majoritară, nu a fost reprezentată deloc şi care a decis, în 1865, unirea Transilvaniei cu Ungaria.

În sala principală s-au desfăşurat concerte şi baluri celebre, aici concertând mari muzicieni ca Johannes Brahms, Franz Liszt, Béla Bartók şi George Enescu. În 1923 s-a organizat în clădire Congresul general al Sindicatelor din România. Clădirea a rămas celebră mai ales pentru faptul că în, la ea 1894, s-a desfăşurat procesului memorandiştilor, unul dintre marile procese politice ale secolului, cu ecouri ample în întreaga presă europeană. În 1892, mai mulţi intelectuali români din Transilvania au elaborat, la Sibiu, „Memorandumul Transilvaniei”, în cadrul Conferinţei extraordinare a Partidului Naţional Român. Documentul, redactat de avocatul clujean Iuliu Coroianu, a fost adresat împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, şi cuprindea revendicările românilor din Ardeal, prin care aceştia solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare, încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare a românilor.

Împăratul a trimis documentul la Budapesta, iar autorii acestuia, printre care Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu, au fost consideraţi trădători. A urmat celebrul Proces al Memorandiştilor, în urma căruia semnatarii documentului au fost condamnaţii la ani grei de temniţă.  

Reconversia clădirii

Odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea, în Cluj au fost construite noi edificii culturale şi administrative, fapt care a diminuat importanţa clădirii. Pentru o perioadă de timp, aici a funcţionat Muzeul de Artă, iar apoi – cu începere din anul 1959 – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, aşa cum atestă şi inscripţia săpată în piatra de pe frontispiciul cadrului porţii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...
Ultima oră
Pe aceeași temă