Printre victimele campaniei electorale din Hexagon se numără şi activitatea politică a Uniunii Europene, blocată temporar de incertitudinea asupra identităţii noului locatar al Palatului Élysée.
Programele electorale ale lui François Hollande şi Nicolas Sarkozy, candidaţii cotaţi cu prima şansă de a intra în turul doi al scrutinului electoral, au luat, pe alocuri, forme bizare; astfel, Sarkozy a propus introducerea, la nivel european, a unei legi protecţioniste, intitulată provizoriu „Cumpără Produse Europene”, şi a anunţat totodată că ia în calcul posibilitatea ieşirii Franţei din spaţiul Schengen. Un oficial european a comentat laconic declaraţiile preşedintelui francez, spunând că „asta este Franţa. Să aşteptăm până după alegeri” – dând astfel de înţeles că afirmaţiile făcute în timpul campaniei electorale nu sunt întotdeauna demne de a fi luate în serios, după cum relatează portalul de ştiri EUObserver.
Deşi François Hollande nu a fost la fel de virulent la adresa Uniunii Europene, totuşi candidatul socialist s-a avântat în declaraţii mai curând populiste la adresa Pactului Fiscal european; Hollande a anunţat că doreşte să modifice anumite pasaje şi să introducă în acesta mai multe măsuri care să promoveze creşterea economică. Însă, după cum notează EUObserver citând un oficial european, Franţa a semnat deja tratatul, iar Hollande ar putea fi nevoit să se rezume, în cazul unei victorii electorale, la adăugarea unei simple declaraţii de intenţie.
Conform portalului de ştiri, oficialii europeni aşteaptă cu nerăbdare rezultatul final al alegerilor din Franţa pentru a putea reveni la problemele importante pe care Uniunea Europeană trebuie să le rezolve în cursul acestui an. Printre acestea se numără atât adoptarea bugetului UE pentru anii următori, cât şi finalizarea discuţiilor privind frontierele spaţiului Schengen.
„Preşedintele bling-bling”
În cazul în care Sarkozy nu va reuşi să-l învingă pe Hollande, aceasta se va datora, consideră cotidianul britanic The Telegraph, atât faptului că preşedintele nu a reuşit să aducă francezilor prosperitatea promisă, cât şi „prieteniilor sale la cataramă cu diverşi milionari şi obiceiului de a-şi expune în public viaţa particulară”. Conform sondajelor de opinie, Sarkozy este cel mai impopular preşedinte din istoria Franţei, iar afirmaţiile sale conform cărora acţiunile lui au apărat ţara de criza economică şi financiară care a lovit Europa sunt contrazise atât de faptul că rata şomajului a atins o cotă-record sub preşedinţia sa, cât şi de creşterea datoriei publice la aproape 90% din Produsul Intern Brut. Ultima speranţă a lui Sarkozy este că „majoritatea tăcută” a alegătorilor îi va aduce o victorie-surpriză în al doilea tur al scrutinului electoral, însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt mici; după cum constată The Telegraph, „problema este mai curând omul Sarkozy decât politica sa, iar în acest punct nu prea are ce să schimbe”.
Avantajul lipsei de strălucire
Astfel, François Hollande ar putea deveni preşedinte fără să fie nici el candidatul perfect; în timp ce susţinătorii săi îl consideră „politicianul consensului”, criticii îl văd drept indecis şi lipsit de experienţă. Deşi Hollande nu este genul de politician care să entuziasmeze masele, totuşi socialistul a reuşit să obţină simpatia acestora – nu în ultimul rând datorită poziţionării sale drept un „anti-Sarkozy”, transformând lipsa sa de strălucire într-un atu.
Promisiunea lui Hollande ca prima măsură pe care o va lua odată ajuns în Palatul Élysée să fie reducerea propriului salariu cu 30% s-a dovedit, de asemenea, a fi nu numai populistă, ci şi populară – ca şi retorica sa, etichetată de The Telegraph drept „socialism de şcoală veche”.
Printre planurile lui Hollande, care a numit sectorul financiar drept principalul său adversar, se numără impozitarea veniturilor de peste un milion de euro cu 75%, reducerea vârstei de pensionare la 60 de ani şi crearea a 60.000 de locuri de muncă în sistemul de educaţie de stat. Totodată, socialistul a promis eliminarea deficitului bugetar până în 2017 şi, deşi planurile sale în această privinţă nu sunt foarte detaliate, programul său pare să fie preferat de francezi programului cel puţin la fel de senzaţionalist al lui Sarkozy. Astfel, şansele unei victorii a candidatului care a declarat: „Nu-mi plac bogaţii” par să fie, deocamdată, mai mari decât ale celui care se mândreşte că este prieten cu aceştia.
