14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPaştele ardelenesc, luminat de la Ierusalim

Paştele ardelenesc, luminat de la Ierusalim

Cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii a fost un prilej de bucurie mult mai mare în acest an decât în trecut pentru câteva zeci de oraşe, comune şi sate din întreaga Transilvanie. Locuitorii acestor localităţi au primit lumină sfântă chiar de la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos de la Ierusalim, prin intermediul câtorva preoţi care au luat-o în primire de pe aeroporturile din Cluj-Napoca, Baia-Mare sau Timişoara. Pentru ca ortodocşii şi greco-catolicii să poată duce acasă lumina Învierii, mulţi dintre aceştia au trebuit, însă, să o aştepte aproape o oră, din cauza întârzierii sosirii avionului Patriarhiei pe aeroportul din Bucureşti, care, astfel, a făcut să plece cu întârziere celelalte aeronave către diferite locuri din ţară, inclusiv Ardeal. Astfel, lumina sfântă a aterizat pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca cu ceva mai mult de jumătate de oră înainte de miezul nopţii de sâmbătă spre duminică. Chiar dacă nu au fost probleme în oraş şi în localităţile învecinate, aşezările aflate la câteva zeci de kilometri distanţă de capitala Transilvaniei au avut serios de aşteptat. La Târgu-Mureş sau Alba Iulia lumina de la Ierusalim nici nu a mai ajuns, însă preoţii din satele şi comunele din judeţele Mureş şi Alba, aflate cât mai aproape de graniţa cu Clujul, au preferat să întârzie slujba Învierii până înspre ora 01:00, doar ca să spună „Hristos a înviat!” cu lumină din Israel în biserici. Un exemplu în acest sens este satul Lunca, din judeţul Mureş, acolo unde lumina de la mormântul sfânt a ajuns după ora 00:30, iar peste 100 de credincioşi au fost nevoiţi să o aştepte mai mult de oră în faţa bisericii. Din fericire pentru ei, vremea a fost blândă şi ploaia nu şi-a făcut apariţia, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în multe dintre zonele Transilvaniei.

Spălare cu apa de pe ou

„Ne bucurăm foarte mult că, în acest an, am putut lua lumină sfântă direct de la Ierusalim. A meritat aşteptarea, pentru că sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă sărbătoare pentru noi şi, cu atât mai mult, a meritat să stăm aproape o oră în plus după lumina sfântă”, a declarat Emilia Moldovan, una dintre localnicele din Lunca, satul care dă o mare importanţă fiecărei sărbători religioase şi respectării tradiţiilor. De altfel, după noaptea Învierii, obiceiurile fiecărei zone au „preluat” controlul sărbătorii. „În prima zi de Paşte, femeile pun un ou roşu într-un lighean cu apă, iar fiicele trebuie, mai apoi, să se spele cu respectiva apă ca să fie roşii şi frumoase tot anul. Mai apoi, după vecernia de duminică seara, copiii se adună în centrul satului, ciocnesc şi fac schimb de ouă şi, evident, nu lipseşte nici stropirea fetelor de a doua zi”, a mai spus localnica din satul mureşean. Tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie chiar şi la oraş, acolo unde, în fiecare an, Paştele este sărbătorit aşa cum se cuvine. La Cugir, toţi cei care împlinesc vârsta de 60 de ani în 2012 s-au adunat încă de miercuri la biserică şi au pregătit „paştile” ce au fost date în noaptea de Înviere. „Ei sunt <>. Toţi se îmbracă în costum popular şi pregătesc paştile prin aducerea, personală, a pâinii şi a vinului. Este un obicei important pentru cugireni şi putem spune că această sărbătoare ia sfârşit în duminica imediat următoare după Paşte, când păştenii organizează o petrecere, la care sunt invitaţi şi soţii sau soţiile acestora”, a spus Nicolae Rusu, un cugirean ce va deveni, la rândul lui, „păştean” peste numai cinci ani.

Stropitul, obiceiul Evului Mediu

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri din a doua zi de Paşte este stropitul. Este vorba de un obicei care a fost adus, potrivit etnologilor, în Transilvania, în Evul Mediu, de către coloniştii saşi. La început, stropitul coincidea cu solstiţiul de primăvară şi marca începutul unui nou an agrar. Fetele erau stropite cu apă în cadrul unui ritual care era deopotrivă unul de purificare şi de fertilitate. După adoptarea creştinismului, stropitul a devenit asociat cu sărbătoarea Învierii şi are loc în a doua zi de Paşte.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Pilonul II de pensii: Ce trebuie să știe participanții despre retragerea fondurilor și continuarea investițiilor

Contribuția la Pilonul II de pensii este reglementată prin lege și reprezintă un procent din salariul brut al fiecărui angajat. În prezent, aceasta este...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...
Ultima oră
Pe aceeași temă