Google a prezentat, oficial, ochelarii de „realitate augmentată” care funcţionează pe bază de comandă vocală şi sunt capabili să facă fotografii, să afişeze trasee şi ghiduri GPS, să pornească sesiuni de videochat sau să atenţioneze utilizatorul atunci când se află în apropierea unui cunoscut.
Serviciile companiei Google sunt aduse, practic, în faţa ochilor în interiorul unei lentile. Gadgetul este dezvoltat de aceeaşi divizie a companiei care a proiectat maşinile care se conduc singure. Ochelarii se află, încă, în faza de testare şi finisare şi nu pot fi comandaţi sau cumpăraţi din magazine.
Film de prezentare pe Google+
Gadgetul a fost prezentat pe reţeaua de socializate Google+ miercuri noaptea, printr-un montaj care prezintă ochelarii din perspectiva unui utilizator care se plimbă prin New York. Potrivit Google, proiectul a fost promovat astfel pentru a permite utilizatorilor să-şi exprime părerile despre gadget, pentru a oferi companiei noi idei şi pentru a-i permite să adapteze ochelarii denumiţi „Project Glass” la preferinţele publicului.
Utilizatorul ochelarilor din filmul de prezentare dă comenzi vocale prin care află ce întâlniri are în ziua respectivă, care sunt condiţiile meteo şi ce şanse vor fi să plouă, răspunde unui mesaj primit de la un prieten, poartă o conversaţie prin videochat, face o fotografie pe care o încarcă pe contul de Google+ şi obţine traseul prin GPS până la destinaţie. În plus, el este atenţionat că metroul nu circulă printr-o anumită staţie în ziua respectivă şi este alertat atunci când se apropie de o cunoştinţă conectată la serviciile Google. Compania a precizat că secvenţa video are rolul de a demonstra „cum ar putea arăta această tehnologie”.
Un smartphone pe lentile
Pozele prezentate de Google arată o ramă de ochelari la care este ataşat, în dreptul ochiului drept, un mic display care integrează funcţiile prezentate. Ochelarii prezintă funcţiile asemănătoare unui smartphone, însă ecranul este adus, practic, înaintea privirii, iar lentilele se vor comporta ca nişte monitoare transparente. Ochelarii „Project Glass” sunt proiectaţi în laboratoarele secrete Google X, aflate lângă sediul Google din Mountain View, California. Gadgetul va utiliza sistemul de operare Android şi va fi echipat cu GPS, senzori de mişcare şi camere video cu input şi output. Ochelarii Google vor fi disponibili în mai multe variante de design. Proiectanţii au conceput chiar şi un model care va putea fi ataşat ochelarilor obişnuiţi.
Elementul inovator: localizarea informaţiei
Elementul inovator al ochelarilor pare să fie localizarea informaţiei. Prin intermediul camerei video, ochelarii Google vor analiza imaginile şi vor trimite utilizatorului informaţii detaliate despre realitatea din jur. De exemplu, o persoană care priveşte o clădire cu valoare istorică va afla, aproape instantaneu, informaţii detaliate despre aceasta. În momentul în care software-ul de recunoaştere facială va deveni îndeajuns de performant, modelele ulterioare ale ochelarilor i-ar putea spune utilizatorului nu doar cine este persoana pe care o priveşte pe stradă în acel moment, ci şi câţi prieteni au în comun cei doi, în reţelele de socializare.
Următorul pas: lentilele de contact cu display
„Project Glass” s-ar putea transforma, la un moment dat, în „Project Contact Lens”, relatează The New York Times. Un grup de cercetători specializaţi în bionanotehnologie (fuziunea dintre nanotehnologie şi biologie) a construit, recent, lentile de contact cu circuite electronice care pot aduce pixelii în faţa privirii celor care le poartă. Până la umplerea pixelilor cu informaţii utile, nu mai este decât un pas.
Vezi filmuleţul de prezentare postat de Google pe reţeaua de socializare Google+.