17.1 C
București
duminică, 27 octombrie 2024
AcasăSpecialFrumuseţea nobilă a lemnului

Frumuseţea nobilă a lemnului

Compania clujeană HRM Consulting a deschis o bază logistică ce reprezintă pe piaţa Europei de Est patru companii de prestigiu din Italia.

 

Încă din preistorie, lemnul a fost principala materie primă pentru confecţionarea mobilierului. Desigur, au existat şi alte materii prime, precum trestia ori nuielele, însă frumuseţea nobilă a lemnului nu a fost niciodată atinsă de acestea. Mileniile care s-au scurs din momentul în care omul primitiv a meşterit prima piesă de mobilier din Istorie au adus un progres semnificativ. Azi, mobilierul exprimă atât statutul social al posesorului, cât şi gusturile sale, stilul de viaţă şi rafinamentul unor persoane care au înţeles că, dincolo de caracterul utilitar, mobilierul are şi o importantă funcţie estetică.

„Trecerea mileniilor a dovedit faptul că lemnul este un material foarte rezistent, dar cel mai important este faptul că se poate transforma cu uşurinţă, luând diferite forme”, spune Ramona Haba, de la compania clujeană HRM Consulting, care a deschis în apropierea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca o bază logistică pentru patru dintre cei mai apreciaţi producători italieni de elemente folosite de fabricile de mobilier din toată Europa de Est. Acestia furnizează aşa-numitele „fronturi” de lemn pentru mobilier din toate categoriile, dar şi accesorii, sticlă cu vitralii şi hote moderne sau cu design clasic pentru bucătării. „La Cluj se află centrul logistic pentru România, dar şi pentru alte ţări din Europa de Est. Mizăm pe o calitate foarte bună, dar este foarte important faptul că noi avem stocuri reaprovizionate în permanenţă. De asemenea, noi asigurăm livrare imediată, asistenţă tehnică şi preţ de producător, pentru că noi livrăm direct din fabricile partenerilor noştri din Italia”, spune Ramona Haba.

Evoluţia mobilierului

Designul mobilierului a evoluat considerabil de-a lungul epocilor istorice. Practic, forma, dimensiunile şi culorile mobilierului reflectă mentalitatea diferitelor epoci istorice. Istoria documentată a mobilierului începe în Egiptul antic. Condiţiile de deşert care marcau extremităţile regatului dezvoltat de-a lungul fertilei Văi a Nilului au permis păstrarea, peste milenii, a unor piese de mobilier. „Tehnica de fabricare folosită de vechii egipteni, care acordau o atenţie deosebită atât designului, cât şi construcţiei, este aproape identică cu tehnica folosită azi”, mai spune Ramona Haba. Astfel, pentru piesele de mari dimensiuni, în special pentru scaune şi mese, vechii egipteni foloseau cepurile, o tehnică populară şi azi, chiar dacă, de multe ori, cepul este înlocuit cu un pivot, pentru a uşura fabricarea. De asemenea, în Antichitate, istoricii presupun că nobilii daci, tarabostes, cumpărau diferite piese de mobilier fabricate în Italia de azi, de la negustorii romani, care străbăteau întreaga Europă. Este cert că, după cucerirea Daciei de către romani, nobilimea provincială a continuat, la o scară şi mai largă, importurile de mobilier din Peninsula Italică, unde metropola Roma dădea tonul în design.

Valoare crescută

Istoria a arătat că mobilierul din lemn masiv, de genul celui promovat de HRM Consulting, îşi creşte valoarea o dată cu trecerea timpului. Mobilierul din lemn, spre deosebire de cel din pal, nu îşi pierde calităţile, o dată cu trecerea anilor. Astfel că achiziţionarea unor piese de mobilier din lemn reprezintă deopotrivă o cheltuială pentru înfrumuseţarea casei şi o investiţie.    Text Box:

Accesoriile care înnobilează

Reprezentanţii HRM Consulting spun că, în domeniul mobilierului din lemn masiv, contează foarte mult detaliile reprezentate de accesorii. Este vorba, de exemplu, de mânere în stil clasic, adică din porţelan pictat cu metal argintat ori cu bronz. Ele sunt lucrate manual şi îşi păstrează aspectul de-a lungul existenţei lor, fără să se deterioreze, precum cele confecţionate din materiale de proastă calitate. Practic, acestea sunt situate la limita dintre produsele artizanale şi artă, iar înlocuirea accesoriilor poate schimba total faţa mobilierului.

Cele mai citite

Săptămâna de lucru de 4 zile s-a dovedit a fi un succes economic în Islanda: creștere rapidă și șomaj redus

Săptămâna de lucru redusă la patru zile, considerată de mulți angajați un ideal, s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu experiment în...

ANAF impune sancțiuni și confiscări de peste 8 milioane de euro companiilor cu legături rusești, vizate de controale stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfășurat controale asupra a peste 10.500 de persoane fizice și juridice pentru a verifica dacă acestea sunt...

Studiu: Europenii așteaptă prețuri mai mici pentru automobile electrice, în timp ce costurile continuă să crească

Un studiu recent realizat de organizația Transport & Environment evidențiază o tendință interesantă pe piața automobilelor electrice din Europa: deși europenii nu s-au îndepărtat...
Ultima oră
Pe aceeași temă