Președintele Republicii Moldova, prorusul Igor Dodon, l-a primit, joi, pe președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio. În cadrul întrevederii, liderul de la Chiținău a insistat asupra acordării de împuterniciri suplimentare șefului statului în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului, informează presa moldoveană.
Astfel, Igor Dodon a declarat că își dorește păstrarea sistemului electoral actual, dar a subliniat că sunt necesare modificări care ar asigura dreptul la vot al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv din diasporă și din stânga Nistrului. În replică, Gianni Buquicchio a precizat că autoritățile moldovene vor fi susținute de Comisia de la Veneția, în procesul de modificare a legislației electorale.
În acest context, cei 24 de deputați socialiști din legislativul de la Chișinău au lansat, joi, o inițiativă de modificare a Constituției, susținută de președintele Igor Dodon. Liderul moldovean dorește să obțină noi atribuții, care i-ar permite să dizolve Parlamentul. Pentru ca aceasta să fie înregistrată este nevoie de 34 de semnături. Socialiștii le-au solicitat deputaților din alte grupuri parlamentare să semneze, dar deputații Partidului Liberal (PL), Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și ai Partidului Democrat (PD) au refuzat să susțină inițiativa.
Potrivit Deschide.md, Igor Dodon propune ca Parlamentul să fie dizolvat în următoarele cazuri: 1) După consultarea fracțiunilor parlamentare – practica folosită în Franța; 2) Parlamentul nu implementează timp de 12 luni voința poporului, exprimată la referendum (România); 3) Referendumul privind demisia președintelui Republicii Moldova s-a soldat cu rezultat negativ sau a fost declarat nevalabil de Curtea Constituțională (Slovacia, Austria); 4) Bugetul de Stat nu s-a adoptat în timp de 2 luni de la începutul exercițiului financiar (Estonia, Ungaria); 5) Prin referendum republican la inițiativa șefului statului (Estonia).
Potrivit lui Dodon, odată ce președintele Republicii Moldova a fost votat prin votul direct al cetățenilor, acesta trebuie să aibă suficientă legitimitate pentru a implementa mai multe proiecte pe care le cer cetățenii.