17.1 C
București
duminică, 27 octombrie 2024
AcasăSpecialMetehne româneşti

Metehne româneşti

Construcţia autostrăzilor în România pare să fie o muncă de Sisif. În acest an, ar fi trebuit să fie gata Autostrada Transilvania, iar şoferii din Ardeal ar fi trebuit să se poată urca pe aceasta şi să meargă până la Viena ori dincolo de ea. Însă pot merge doar de la Câmpia Turzii până la Gilău.

De asemenea, Autostrada de pe Coridorul IV Paneuropean ar f trebuit să fie dată în folosinţă. Însă există doar un tronson, între Arad şi Timişoara, care nici acela nu este gata. În alte ţări, acestea ar fi adevărate poveşti de groază, pentru că este absolut anormală situaţia în care politicienii fac pelerinaje pe şantierele autostrăzilor, ca să îi vadă poporul cât de preocupaţi sunt de soarta acestor proiecte, însă apoi constructorii lucrează în bătaie de joc. De fapt, totul funcţionează după principiul „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.

Culmea este că aceste metehne româneşti au fost preluate cu mare entuziasm şi de companii precum Bechtel ori Alpine Bau. Cred că lucrurile nu pot fi remediate decât prin seriozitate şi dacă firmele care întârzie asemenea proiecte vor fi puse să plătească. Până atunci, vorba lui Caragiale, România rămâne o ţară eminamente agricolă, eminamente viticolă şi eminamente ridicolă.  Text Box:

Cele mai citite

Curbă periculoasă pentru industria auto: Peste 25.000 de locuri de muncă pierdute

Anul 2025 promite oprirea derapajului și redresarea companiilor din acest domeniu Potrivit INS, 29 de sectoare de activitate au înregistrat o scădere a numărului...

Hezbollah vede în atacurile israeliene asupra Iranului o „escaladare periculoasă” în regiune

Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah a calificat sâmbătă atacurile israeliene asupra Iranului drept o 'escaladare periculoasă' în regiune, afirmând că Washingtonul poartă 'întreaga responsabilitate' pentru...

ANAF impune sancțiuni și confiscări de peste 8 milioane de euro companiilor cu legături rusești, vizate de controale stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfășurat controale asupra a peste 10.500 de persoane fizice și juridice pentru a verifica dacă acestea sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă