21.1 C
București
duminică, 27 octombrie 2024
AcasăSpecialCum se transformă "ţeapa" Lomb în business

Cum se transformă „ţeapa” Lomb în business

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca încearcă să găsească o utilitate pentru ultima mare suprafaţă de teren liber din Cluj. Este vorba de 179 de hectare de teren, situate pe Dealul Lombului. Pe acestea ar fi urmat să fie construit un cartier al oraşului, de către holdingul Impact Developer&Contractor, controlat de clujean Dan Ioan Popp şi implicat şi în scandalul Cathedral Plaza din Bucureşti.

Cartierul nu a mai fost construit niciodată, iar compania Lomb SA, care urma să administreze proiectul, şi-a schimbat numele şi a intrat în insolvenţă. Holdingul lui Dan Ioan Popp a dat în judecată Primăria şi cere daune de 60 de milioane de euro. Acum, pe Dealul Lombului ar urma să fie construit un Centru Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative şi un centrul pentru Tehnologii, Evoluţie, Antreprenoriat şi Microintreprinderi. „Valoarea acestor centre ar urma să fie de 120 de milioane de lei, iar finanţarea ar putea fi asigurată din fonduri nerambursabile”, spun reprezentanţii municipalităţii. Aceste noi centre vor ocupa o suprafaţă de 25 de hectare de teren. Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative ar urma să aibă şapte hale.

Cum s-au întâmplat lucrurile

Contractul pentru construirea cartierului Lomb a fost semnat în perioada de boom imobiliar. Primăria şi SC Impact Developer&Contractor s-au înţeles să se asocieze în cadrul unei societăţi comerciale. Primăria urma să vină cu suprafaţa de 179 de hectare, iar SC Impact urma să asigure fondurile necesare pentru dezvoltarea cartierului. Acesta urma să include zone rezidenţiale, locuinţe sociale, spaţii comerciale, spaţii destinate administraţiei publice şi unor servicii de utilitate socială, cum ar fi cele destinate educaţiei ori sănătăţii, dar şi lăcaşuri de cult.

În schimbul terenului, Primăria urma să aibă un pachet de 51 la sută din acţiunile societăţii nou-constituite, SC Lomb SA, iar în contrapartidă, SC Impact urma să primească 49 la sută din acţiuni. Compania Lomb SA urma să viabilizeze terenul, iar în anul 2010, urma să primească dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren.

Însă Lomb SA nu şi-a onorat obligaţiile decât parţial, după cum spun reprezentanţii municipalităţii, în 11 iulie 2010, SC Lomb SA a intrat în insolvenţă. În 15 iulie, Primăria Cluj-Napoca urma să transfere dreptul de proprietate asupra terenului din Dealul Lombului în patrimoniul acestei societăţi. Însă, pe motiv că Lomb SA a intrat în insolvenţă, reprezentanţii municipalităţii au refuzat să opereze transferul. Iar la scurt timp după aceea, Consiliul de Administraţie al SC Lomb SA, în care SC Impact avea două treimi, a decis să anuleze acţiunile pe care le avea Primăria în cadrul acestei firme, pe motiv că nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.

A urmat schimbarea numelui din Lomb SA în SC Clearline SA. Holdingul deţinut de Dan Ioan Popp a dat în judecată Primăria şi cere municipalităţii ca despăgubiri suma de 60 de milioane de euro. Banii ar reprezenta investiţiile realizate în viabilizarea terenului, precum şi profitul nerealizat de către acest holding. Procesul se află pe rolul instanţelor de judecată. Casa de avocatură ce va reprezenta Primăria este Boştină şi Asociaţii, aceeaşi care, în trecut, a acordat, în două rânduri, asistenţă juridică pentru holdingul Impact SA.

Proiecte regândite

În anul 2007, primarul de atunci, Emil Boc, anunţa trei mai proiecte imobiliare pe terenuri ale municipalităţii. Este vorba de cel din Lomb, care va fi reorientat către zona business, este vorba de Cartierul Tineretului, care va deveni parc fotovoltaic, precum şi cartierul CasaRom, care este blocat.

Cele mai citite

Dezbatere electorală în Moldova: Stoianoglo: Campania mea a fost modestă și onestă. Sandu: Cetățenii vor un vot protejat!

Dezbaterea s-a desfășurat fără un moderator, iar cei doi contracandidați și-au adresat reciproc întrebări Alexandr Stoianoglo i-a propus contracandidatei sale la alegerile prezidențiale, Maia Sandu,...

Microsoft acuză Rusia, Iranul și China de subminarea alegerilor prezidențiale din SUA

Microsoft acuză Rusia, Iranul și China că ar depune eforturi pentru a submina alegerile prezidențiale din SUA. Raportul a fost realizat de Centrul Microsoft...

Joe Biden speră că loviturile Israelului asupra Iranului vor încheia conflictul

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că speră că recentele lovituri ale Israelului asupra Iranului ar putea marca sfârşitul confruntărilor directe între aceste...
Ultima oră
Pe aceeași temă