22.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialHagi şi "U" Cluj, performerii United Sport Cup

Hagi şi „U” Cluj, performerii United Sport Cup

Week-end-ul trecut, baza sportivă Unirea din Cluj-Napoca a fost gazda unei noi ediţii a turneului United Sport Cup, organizat de reprezentanţii clubului sportiv clujean United Sport. Peste 20 de echipe din toată ţara au luat parte la unul dintre cele mai importante turnee de pregătire pentru fazele finale zonale de juniori, dar mai ales pentru turneul final al campionatului de juniori, ce va avea loc tot la baza clujeană Unirea, între 29 mai şi 1 iunie.United Sport Cup a fost destinat copiilor născuţi în anii 2000 şi 2001, însă CFR Cluj a avut cei mai tineri jucători, pentru că micii feroviari au participat la grupa 2001 cu copii născuţi un an mai târziu, în anul 2002. Acest lucru nu i-a împiedicat pe alb-vişinii nu doar să treacă de grupe, ci şi să se califice în marea finală a competiţiei. După ce au trecut în semifinale de Atletico Arad cu 3-1, CFR-iştii au întâlnit în finală pe rivala locală de la Universitatea Cluj, echipă ce s-a calificat în ultimul act în dauna celor de la Viitorul Abrud, scor 3-0.„U”-iştii, însă, au câştigat destul de lejer finala contra CFR-iştilor cu acelaşi scor pe care l-au realizat şi în semifinale, 3-0, în timp ce finala mică le-a revenit celor de la Atletico Arad, 4-2 cu Viitorul Abrud. Dacă la categoria copiilor născuţi în anul 2001 Universitatea Cluj nu a avut mari probleme în a se impune, la cealaltă grupă de participare, anii 2000, alb-negrii au fost opriţi de către Acamedia Hagi chiar în finala competiţiei.

Mulţumiţi de turneu

După ce şi-au luat revanşa în semifinale faţă de Atletico Arad, 6-2, echipa ce le-a suflat trofeul anul trecut, „U”-iştii au pierdut greu marea finală contra echipei lui Gheorghe Hagi, scor final 1-2. Totuşi, tinerii fotbalişti clujeni s-ar putea revanşa şi faţă de cei constănţeni la turneul final de peste două luni, ce va avea loc tot la Cluj. Campioana de juniori a anului trecut, Atletico Arad, a trebuit să se mulţumească la acest turneu doar cu locul trei, după 5-3 cu Banatul Timişoara în finala mică. „Am fost foarte mulţumiţi de cum a decurs acest turneu, de participarea echipelor, ba chiar am fost sunaţi de reprezentanţii multor cluburi pentru a ne mulţumi. Deci am avut şi un feedback foarte bun. Acest turneu a fost al treilea de primăvară pe care l-am organizat şi sperăm să avem cât mai multe astfel de ediţii şi în anii următori. Pe această cale vreau să le mulţumim copiilor pentru participare, dar şi părinţilor, pentru că au avut o implicare foarte activă pe toată durata turneului.

Au fost prezenţi părinţi chiar şi de la Constanţa, iar unul dintre ei a stat cam la fiecare meci pe telefon şi a comentat tot ce se întâmpla în jocul echipei pentru care evolua şi copilul său. Şi vremea de afară a fost excepţională şi a participat din plin la succesul acestui turneu”, a declarat managerul United Sport, Florin Chira, cel care s-a ocupat de fiecare detaliu din organizarea turneului clujean. Următoarea provocare a reprezentanţilor United Sport va fi în luna august, atunci când va avea loc un turneu internaţional de juniori, cu participarea câtorva echipe şi din Serbia sau Ungaria.

„Eu vreau să mulţumesc, în principal, sponsorilor care ne-au ajutat în organizarea acestui turneu şi sperăm să avem o colaborare cât mai bună pe viitor”, a spus şi preşedintele United Sport, Mircea Petruş.

Biciclete şi tricouri

Cei mai buni jucători de la fiecare categorie, Halep Dinciu de la Academia Hagi, născut în 2000 şi Alexandru Negrean de la „U” Cluj, născut în 2001, au fost recompensaţi cu câte o bicicletă. De asemenea, toţi participanţii, în frunte cu cei mai buni portari, Mihai Popa-Academia Hagi, respectiv Vlad Stretcu, Atletico Arad, au primit medalii şi tricouri de joc. De menţionat că golgheterii competiţiei au ieşit doi jucători de la cele două echipe clujene participante. Alexandru Pop, „U” Cluj-2000, autor a 12 goluri şi Raul Haiduc, CFR Cluj, jucător născut în 2002, care a marcat 18 goluri.

„Am fost foarte mulţumiţi de cum a decurs acest turneu, de participarea echipelor, ba chiar am fost sunaţi de reprezentanţii multor cluburi pentru a ne mulţumi.”

Florin Chira, manager United Sport

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

VIDEO Cinci persoane sunt acuzate că au furat peste 20.000 de lei din mașina unui tânăr care a murit într-un accident

Cinci persoane sunt suspectate că au furat din mașina tânărului de 20 de ani care a murit în accidentul de la Bumbești Pițic. Acestea...

Gabriela Ruse, parcurs excelent la WTA Beijing!

Gabriela Ruse continuă parcursul bun din calificările pentru WTA Beijing, iar Jaqueline Cristian, Irina Begu și Ana Bogdan și-au aflat adversarele din primul tur. Gabriela...

Recomandarea făcută de MAE. Evitați această țară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români cu privire la situația de securitate din Republica Libaneză, menținând un avertisment de nivel 8/9 - "Evitați...
Ultima oră
Pe aceeași temă