Noul rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop, a stabilit echipa noilor prorectori ai universităţii clujene, care va lua locul echipei care a fost formată de fostul rector, Andrei Marga. Printre noii prorectori se numără secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor Publice, Dan Lazăr. De asemenea,, pe lista prorectorilor se mai numără Călin Rus, care a făcut parte din echipa secretarilor de stat promovată la Bucureşti de către fostul premier, preşedintele PDL, Emil Boc, dar şi profesorul Ioan Bolovan, unul dintre membrii marcanţi ai PSD, potrivit www.clujtoday.ro. Decanul în funcţie al Facultăţii de Drept, Paul Vasilescu, a devenit, de asemenea, prorector. Pe lista prorectorilor se mai numără Mihaela Luţaş şi Marcel Pop, dar şi Sorin Filipescu. Din partea liniei maghiare, în posturile de prorectori au fost desemnaţi Ana Soos, fost prodecan al Facultăţii de Matematică, precum şi Laszlo Nagy. De asemenea, din partea liniei germane, prorector a fost desemnat Rudolf Graf.
Un teolog ortodox, preşedintele Senatului UBB
„Desemnarea prorectorilor este atributul rectorului. Votul din Senatul universitar este doar consultative”, spun reprezentanţii UBB.
În schimb, noul preşedinte al Senatului este fostul decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, părintele Ioan Chirilă. El a câştigat în turul doi al alegerilor în faţa lui Dan Şandor şi a Luminiţei Silaghi – Dumitrescu.
Citat: „Desemnarea prorectorilor este atributul rectorului. Votul din Senatul universitar este doar consultative” – reprezentanţii UBB.