Autorităţile ruse ar fi refuzat să acorde permisiune de aterizare la Smolensk avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski, în aprilie 2010, pentru a-l împiedica pe acesta să participe la ceremonia în memoria victimelor masacrului de la Katin, potrivit unui e-mail Stratfor publicat de WikiLeaks si citat de Mediafax.
Conform Radio Polonia, e-mailul arată că un fost ofiţer KGB recrutat de americani crede că ruşii au încercat să-l împiedice pe preşedintele Kaczynski să aterizeze la Smolensk. Turnul de control a transmis echipajului că o aterizare este riscantă din cauza ceţii, dar avionul a încercat totuşi să aterizeze şi s-a prăbuşit, provocând moartea tuturor celor 96 de persoane de la bord, între care Lech Kaczynski, soţia sa şi numeroşi oficiali politici şi militari.
Fostul agent KGB, numit „Camaradul J”, a spus agenţiei de analiză Stratfor că „ruşii au refuzat intenţionat să acorde avionului permisiunea de aterizare, ştiind că preşedintele polonez fie îl va forţa pe pilot să aterizeze (…), fie avionul se va întoarce şi nu va ateriza acolo”.
„Intenţia nu era să îl omoare pe Kaczynski, ci doar să îi complice viaţa şi să-l forţeze să aterizeze la Minsk, iar astfel să rateze ceremonia de la Katin, care urma să înceapă în decurs de o oră de la aterizare”, a declarat o altă sursă a Stratfor.
E-mailul dat publicităţii de WikiLeaks va alimenta teoriile conspiraţiei conform cărora tragedia aviatică de la Smolensk nu a fost un accident, ci o parte a campaniei de răzbunare împotriva lui Kaczynski pentru opoziţia sa faţă de politicile Rusiei.