7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportDECLARAŢIE ŞOC. Ponta: Sprijinim Guvernul dacă vine în Parlament cu modificare legislativă...

DECLARAŢIE ŞOC. Ponta: Sprijinim Guvernul dacă vine în Parlament cu modificare legislativă de creştere a salariilor

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că dacă Guvernul Ungureanu va veni în Parlament cu o modificare legislativă privind creşterea salariilor bugetarilor USL va sprijini acest demers „pentru că dau înapoi ceea ce le-a luat Traian Băsescu”, transmite MEDIAFAX.

„Dacă actualul Guvern Ungureanu va veni în Parlament cu o modificare legislativă privind creşterea salariilor bugetarilor, pentru că este nevoie de modificarea mai multor legi pentru asta, sigur că o vom sprijini pentru că dau înapoi ce le-a luat preşedintele Traian Băsescu. Dacă vorbim din punct de vedere economic, opţiunea noastră ar fi pentru reducerea contribuţiei de asigurări sociale la angajator. Este o măsură echitabilă, care se aplică şi celor din zona privată, una neinflaţionistă. Propunerea lui Băsescu e una neserioasă şi demagogică, dacă Guvernul vrea să fie serios şi să dialogheze cu noi, putem găsi soluţiile bugetare cele mai bune, prima ar fi reducerea contribuţiilor la asigurări sociale”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Cluj-Napoca, Victor Ponta.

El l-a acuzat pe Traian Băsescu că „s-a contrazis” când a cerut recuperarea tăierii salariilor bugetarilor de la 1 iunie, în condiţiile în care în luna ianuarie „îl certa pe Emil Boc” să nu mărească salariile.

„Deci domnul Boc nu avea, iar domnul Ungureanu are bani? Să fim serioşi”, a spus liderul PSD.

El a reiterat faptul că parlamentarii USL ar putea reveni în Parlament doar pentru votarea unor legi importante.

„Am anunţat clar, fie că e vorba despre tratatul de guvernanţă fiscală, fie de legea reducerii numărului de parlamentari şi votul uninominal, dacă e vorba de proiecte concrete, revenim şi le votăm, dar nu revenim la o activitate normală până când Parlamentul nu începe să funcţioneze din nou în regulile normale. Adică să nu mai accepte angajări de răspundere, să nu mai accepte blocarea parlamentarilor la moţiunile de cenzură, să nu se mai fraudeze legile, aşa cum le-a fraudat Roberta Anastase, să sancţionăm traseismul politic”, a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă