De multă vreme visam să vedem excepţionala noastră clasa politică strânsă în jurul unui Obiectiv Naţional! Şi iată că minunea s-a petrecut: toţi îl protejează pe turnătorul Mugur Isărescu. Toţi! Unii printr-o tăcere complice, precum cea exersată de tânăra speranţă Nicuşor Dan, de inculpatul Tăriceanu sau de preşedintele CSAT, Klaus Iohannis. Alţii, precum condamnatul Dragnea, declară că dezvăluirile din România Liberă despre relaţia vinovată dintre Isărescu şi Securitatea lui Ceauşescu sunt pur şi simplu un atac la stabilitatea ţării.
Se pare că nici zisa „dreaptă”, nici fariseii care au ocupat „stânga” şi nici formaţiunea fără ideologie denumită USR, nu sunt deranjaţi în vreun fel de faptul că şeful Băncii Naţionale era turnătorul unui îngrozitor instrument de represiune. În timp ce cetăţeanul Gheorghe Ursu era omorât în bătaie la ordinul Securităţii, informatorul „Manole” semna note, primea mult-visatul paşaport şi dreptul de a călători în străinătate.
Mulţi încearcă acum să relativizeze turnătoriile lui Isărescu.
Eu sunt un om care, pentru că a dorit să fie liber, a fost închis de regimul comunist şi ştie ce spune: Securitatea era Răul întruchipat. A ţinut milioane de oameni într-o uriaşă închisoare, în frig, foame şi frică.
În ochii mei, nu există justificare pentru pactul cu aceşti diavoli.
Dar, dincolo de propria mea scară morală, problema fundamentală pe care o are România, ca stat democratic, este legată de uriaşa influenţă pe care Securitatea – cea de ieri fiind în mare măsură şi cea de azi – o are asupra clasei politice. În decembrie 1989, pe valul revoltei populare s-au cocoţat nomenklaturistul Ion Iliescu şi un grup de favorizaţi ai fostului regim, cu evidente legături cu Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului.
Am uitat prea repede că Mugur Isărescu a fost numit guvernatorul BNR în septembrie 1990, la câteva luni după odioasa mineriadă din iunie. A fost reconfirmat în funcţie de mai multe ori, de fiecare dată cu votul oamenilor lui Iliescu, fie că erau în FDSN, în PDSR sau în PSD. Ultima oară s-a întâmplat asta în iunie 2014, cu sprijinul declarat al lui Victor Ponta. Am uitat prea repede şi cum au devalizat ofiţerii de Securitate Bancorex, Banca Agricolă, CrediBank sau Banca Internaţională a Religiilor în timp ce turnătorul Manole nu scoatea un cuvânt. În 1997, România era să intre în faliment cu complicitatea/ pasivitatea lui Mugur Isărescu.
Cazul Isărescu nu este singular, oamenii care au preluat conducerea României, după 1990, împreună cu Ion Iliescu, deţin poziţii cheie şi acum.
La conducerea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) se află Mişu Negriţoiu, care şi-a făcut intrarea în politică prin guvernul Văcăroiu, iar ulterior a ajuns consilier al preşedintelui Iliescu.
Vicepreşedintele ASF este un fost vicepreşedinte al Uniunii Studenţilor Comunişti, Mircea Ursache. Şeful, de facto, al acestei uniuni era, în anii 80, Nicu Ceaşescu.
În 2016, la Curtea Constituţională a fost plasat Marian Enache, şi el fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu.
Nicolae Văcăroiu, marioneta instalată de Cotroceni la conducerea guvernului din anii 1992-1996, este preşedintele Curţii de Conturi.
Directorul adjunct al SIE, Silviu Predoiu, provine din Securitate. În anul 2017, într-un stat membru NATO!
Acesta este adevăratul „Sistem” cu care trebuie să ne luptăm, nu falsele ţinte către care ne trimit Antena 3, Ion Cristoiu sau menestrelii preşedintelui Iohannis, în frunte cu Dan Tapalagă. Aţi observat că şi domnul Tapalagă s-a alăturat celor prea-tăcuţi şi din lupătorul anti-comunist n-a mai rămas nimic atunci când România Liberă a publicat turnătoriile lui „Manole”? Prea multă securitate infectează mecanismele democratice ale României, de la Parlament la presă şi poate chiar Justiţie.
Am scris cât de des am putut, cerând judecarea lui Ion Iliescu pentru crimele din decembrie 1989 şi iunie 1990. Pentru că eu cred că acest proces este unul simbolic, iar România nu se va putea numi „stat de drept” până când Iliescu nu va răspunde pentru faptele sale.
Cazul Isărescu arată, odată în plus, că am dreptate: reţeaua, plaga, instalată în anii ‘90 funcţionează şi nici un politician nu are curaj să o stârpească. De aceea, soluţia nu poate fi decât una politică: o construcţie nouă, de la zero. Poate va reuşi Dacian Cioloş – chiar dacă îl consider un om de stânga – după eşecul tot mai evident al USR. Doar Parlamentul poate demonta reţeaua securistă a lui Iliescu, lăsând apoi Justiţia să-şi facă treaba şi să-i condamne pe criminalii din decembrie 1989 şi iunie 1990. Desigur, nu acest Parlament, dominat de lacheii hoţilor.
P.S.: Şi eu visez un Președinte care are curaj să dizolve acest Parlament. Care să scoată cancerul, mai bine spus care va scoate Diavolul din structurile Statului. Este nevoie de oameni tineri la suflet, care să servească cu onoare şi să facă dreptate pentru români.
