Cum ar fi să daţi aproape trei lei pe o franzelă sau mai mult de opt lei pentru un litru de ulei? Deja aţi făcut-o sau au făcut-o părinţii voştri acum 30 de ani, la apogeul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu.
Nostalgicii comunişti suspină şi acum după Epoca de Aur, când, spun ei, se trăia mult mai bine ca acum. Statul „îţi dădea“ serviciu şi casă, viaţa era mai frumoasă şi mai ieftină, aveai bani să te duci la munte şi la mare de două ori pe an şi repertoriul poate continua la nesfârşit.
Punând cap la cap datele statistice, amintirile personale şi ale colegilor de redac-ţie, coroborate cu presa vremii, „România liberă“ este în măsură să demonstreze exact contrariul: în 1987 costul vieţii era mult mai mare decât în 2017. Doar câteva categorii de cheltuieli erau mai mici decât acum, dar acest lucru era şi el estompat de majoritatea celorlalte, unele preţuri fiind şi de câteva sute de ori mai mari decât acum. Să nu uităm şi că bătea vântul prin galantare, iar multe produse eram nevoiţi să le cumpărăm de la speculă, cu preţuri pe măsură.
Potrivit Institutului Naţio-nal de Statistică, la nivelul anului 1987 salariul mediu net pe economie era de 2.872 de lei. Conform aceleiaşi surse, în luna decembrie 2016 (acestea sunt ultimele date disponibile) câştigul salarial mediu net era de 2.354 lei. Cum salariul de acum 30 de ani era mai mare cu 22% decât cel de acum, pentru a obţine preţuri comparabile trebuie să le reducem pe cele din 1987 tot cu 22%. Aşa a rezultat ultima coloană a tabelului alăturat, “Preţ 1987 ponderat, echivalent 2017“, pentru a nu compara mere cu pere.
Mâncarea, mult mai scumpă în 1987 decât în 2017
Primul şoc îl avem la produsele alimentare, care, după ce că de cele mai multe ori lipseau din magazine, erau scumpe şi atunci când se găseau “la oficial“. Bunăoară, kilogramul de pulpă de porc fără os costa 37 de lei, adică 29 de lei, preţ ponderat, în condiţiile în care acum poţi cumpăra acelaşi produs din hipermarket cu 17 lei. Brânza telemea era vândută acum 30 de ani cu 40 de lei kilogramul (31,2 lei în valori comparabile), faţă de 20 de lei în prezent.
“Problema era însă că în magazine nu se găsea mai nimic, cu atât mai puţin carne, pe care o procurau doar cei care aveau rude sau relaţii ce lucrau în abatoare. Cât despre mezeluri, se găseau doar câteva tipuri de salam, cărora li se adăugau slăninuţa afumată şi slăninuţa cu boia“, îşi aminteşte Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Tot el spune că, în ultimii ani ai dictaturii comuniste, preţul kilogramului de mezeluri era cuprins între 25 şi 50 de lei, la acest din urmă barem încadrându-se produsele de calitate superioară, de genul muşchiului file, care oricum nu se găseau pe piaţă. După ce că se distribuiau cu “raţia“ şi zahărul şi uleiul (un kilogram, respectiv un litru de persoană pe lună), erau mult mai scumpe (aproape dublu) ca acum.
Şi viciile erau mai scumpe ca acum. Un pachet de ţigări Cişmigiu (considerate a fi premium) costa 25 de lei în 1987 (19,5 lei în preţuri comparabile, faţă de 15 lei, preţul mediu acum). Ce-i drept, aveai la îndemână şi variante mai ieftine, cum ar fi Snagov (10,5 lei) sau “popularele“ Carpaţi (4 lei pachetul). Însă în ultimii ani ai dictaturii la tutungerii nu se mai găseau decât Pescăruş şi Snagov fără filtru, care aveau un gust oribil. La speculă găseai Carpaţi, dar la preţul de 10 lei pachetul. Şi tot de la speculanţi puteai să cumperi ţigări străine, care se împărţeau în două categorii: est-europene (BT, Vikend) la 50 de lei şi americane (majoritar Kent, câteodată şi Marlboro) la 100 de lei.
Locuinţe mai ieftine, aparatura electrocasnică – un lux
Lucrurile deveneau şi mai complicate atunci când venea vorba de achiziţionarea aparaturii electronice şi electrocasnice pentru locuinţă. Ce-i drept, locuinţa în sine era mult mai ieftină decât acum: 140.000 lei pentru un apartament cu două camere, după cum reiese dintr-un studiu realizat de dezvoltatorul imobiliar Impact, adică 109.000 lei în preţuri comparabile. Acum, conform portalului imobiliare.ro, un apartament de două camere în Bucureşti costă în medie aproximativ 50.000 de euro, adică 225.000 lei. Mai mult decât dublu faţă de acum 30 de ani.
Dar locuinţa, odată cumpărată, trebuia şi utilată cu tot felul de lucruri, cum ar fi televizor sau maşină de spălat. Un televizor Elcrom costa nu mai puţin de 12.500 lei, adică 9.750 lei în preţuri ponderate. Cu banii ăştia acum îţi cumperi un televizor inteligent, ultimul răcnet, nu Elcrom, care şi la vremea respectivă era depăşit moral faţă de produsele de după Cortina de Fier. În anul de graţie 2017 un televizor LCD fără prea mari pretenţii poate fi cumpărat din magazinele de specialitate cu aproximativ 700 de lei.
La capitolul maşină de spălat şocul era şi mai mare. Majoritatea celor prezente în magazine erau maşini de spălat neautomate, care costau câteva sute de lei. Dacă însă îţi doreai un salt tehnologic şi optai pentru o maşină de spălat automată produsă în Cehoslovacia, trebuia să scoţi din buzunar 4.500 lei, adică echivalentul a 3.500 de lei în bani actuali. În prezent, una dintre cele mai ieftine maşini de spălat automate costă aproximativ 700 de lei, de cinci ori mai puţin.
Plăteai mai puţin la întreţinere
„Te scoteai“ însă cât de cât la întreţinere şi la factura de energie electrică. În 1987, întreţinerea lunară pe timp de iarnă a unui apartament de trei camere cu trei persoane costa aproximativ 300 lei, potrivit lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, adică 234 lei în preţuri echivalente. Acum, factura la întreţinere sare de 300 de lei dacă e o iarnă geroasă. Trebuie însă ţinut cont de faptul că mai tot timpul caloriferele erau reci, iar apa caldă era o raritate.
La electricitate, factura lunară pentru acelaşi apartament cu acelaşi număr de persoane era de aproximativ 40 de lei – 31 de lei în preţuri comparabile – faţă de 100-110 lei în prezent. Ce-i drept, în perioada comunistă nu avea prin casă mari consumatori, cum ar fi aparate de aer condiţionat, programul televiziunii naţionale era de doar două ore şi unde mai pui că se mai şi oprea curentul timp de două ore în fiecare seară.
Cu trenul şi cu maşina, la munte şi la mare
„Omul nou“ în devenire, aşa cum îl voia conducerea de partid şi de stat, nu stătea numai acasă, ci mai şi călătorea. Atunci când venea vorba de concedii sau vizite la rude din provincie, mobilitatea personală era mult mai accesibilă. Un bilet de tren pe ruta Bucureşti-Constanţa, de exemplu, costa 51 de lei, adică echivalentul a 40 de lei, faţă de 60 de lei în prezent. Dacă făceai abstracţie de condiţiile din vagoane (nici vorbă de aer condiţionat, ca acum, sau prize pentru laptop – oricum nu aveai la ce le folosi), călătoria cu trenul era, pe majoritatea rutelor, mult mai rapidă decât acum.
Însă un statut social mai ridicat implica să-ţi cumperi o maşină, chiar dacă până la mare, de exemplu, făceai vreo şase ore în loc de două şi jumătate cu trenul.
Un autoturism Dacia 1300 cu îmbunătăţiri (să nu vă gândiţi la aer condiţionat!) costa 89.000 de lei – aproape 70.000 de lei echivalent – faţă de doar puţin peste 30.000 de lei cât dai acum pe o Dacia Logan.
