O celulă formată din cinci membri ai organizaţiei teroriste Al Qaeda a funcţionat în România până la sfârşitul anului trecut, fiind foarte activă în economia subterană. Reţeaua lui Mohamad Al Dulaimi prelua firme româneşti cu datorii, substituia acţionariatele şi administratorii, după care muta companiile la adrese prestabilite – majoritatea, fictive. Printre beneficiarii acestei metode se regăseşte fiul senatorului PSD Toni Greblă, Andrei Bejenaru – administratorul firmelor lui Puiu Popoviciu, deputatul Cristian Boureanu, Omar Hayssam.
Irakienii introduşi în ţară de Al Dulaimi, printre care şi membrii Al Qaeda, au preluat formal peste 300 de firme care înregistrau datorii fie la stat, fie către terţi. Comisioanele lor variau între 2000 şi 5000 de euro.
Cei cinci terorişti Al Qaeda implicaţi fraudele din România sunt: Falah M. Salem, Muntasier Kh. Aassi, Aqeel Mohamed Dhuyab, Omar Kh. Asssey şi Omar Farid Ahmed.
Capul reţelei care a introdus în România sute de migranţi printre care şi membrii Al Qaeda, Mohamad Al Dulaimi, a fost arestat în 2007, fiind pus însă foarte repede în libertate. Eliberarea lui a fost cercetată de procurorii DNA, soţia lui Al Dulaimi mărturisind că a solicitat ajutorul unor clanuri ţigăneşti care ar fi influenţat magistraţii.
În afara celor cinci membri Al Qaeda, Al Dulaimi a introdus în România sute de cetăţeni irakieni. Metoda: înfiinţarea de societăţi comerciale pe numele cetăţenilor irakieni în baza unor documente false. Locotenentii lui Mohamad Al Dulaimi au fost irakienii Amar Asesi, Salam Aise şi Ahmad Khmas. Procurorii au mai descoperit că Al Dulaimi îşi construise un sistem de conexiuni în interiorul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS) – instituţie care a trecut cu vederea documentele false folosite la înfiinţarea firmelor folosite pentru aducerea în ţară a celor cinci membri Al Qaeda. Astfel, majoritatea sediilor declarate de aceste companii nu există, iar extrasele de cont de la diferite bănci care ar fi atestat ca migranţii deţineau anumite sume de bani erau false. Cu toate acestea, membrii reţelei lui Al Dulaimi luau avizele necesare de la ARIS în maxim două zile. Practic, după ce firmele erau preluate de migranţi de la adevăraţii proprietari, niciun creditor al acestor societăţi numai putea recupera nimic întrucât societăţilor li se pierdea urma.
Sute de firme pe unele unor irakieni dispăruţi deja din România
Autorităţile au constatat însă că foarte mulţi dintre irakienii introduşi ilegal în România de reţeaua lui Al Dulaimi au dispărut deja din ţară, fiind acum semnalaţi în Suedia, Germania şi Olanda, neavând practic niciun fel de activitate comercială aici. În unele cazuri, unii irakieni nu călcau deloc prin România, problema rezolvându-se strict din acte. În ciuda acestor lucruri, migranţii apar în conducerea a sute de firme. Spre exemplu, un irakian din reţeaua lui Al Dulaimi este Morad Ahmed. În iulie 2010, acesta era trimis în judecată de procurorii DNA alături de un cetăţean suedez cu origini iraniene, Kianzad Behrang, pentru o gaură la bugetul de stat de de aproape 17 milioane de euro. Prejudiciul a rezultat din neplata taxelore de către două firme care au aparţinut, anterior, unor cetăţeni turci. Din datele deţinute de RISE Project, numai Morad W Ahmed este implicat în România în peste 165 de firme.
Lanţul conexiunilor
Printr-o vizualizare interactivă care se regăseşte la secţiunea „Conexiuni” pe www.riseproject.ro, RISE Project dezvăluie identitatea celor care au beneficiat de pe urma celulei irakiene. Printre cei care au scăpat astfel de datorii se numără politicieni, producători de film, afacerişti controversaţi sau rude ale unor spioni ceauşişti.
http://www.riseproject.ro/articol/cine-sunt-romanii-pe-care-al-qaeda-i-a-scapat-de-datorii/