4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialPDL şi PNL, amendate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru probleme cu finanţarea

PDL şi PNL, amendate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru probleme cu finanţarea

Partidul Democrat Liberal şi Partidul Naţional Liberal au dat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, solicitând Judecătoriei Sectorului 1 să anuleze amenzile de câte 5.000 de lei primite de cele două partide pentru neregulile descoperite de Autoritate în legătură cum au fost finanţate aceste entităţi.

Amenzile au fost date spre sfârşitul anului trecut, iar procesele de contestare se află în prezent pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.

În cazul PNL, pe lângă amenda de 5.000 de lei, Autoritatea Electorală a propus şi confiscarea de la liberali a sumei de 10.819,21 lei, banii care ar fi fost obţinuţi ilegal.

Mai exact, în urma controlului efectuat, Autoritatea a constatat că în judeţele Vrancea şi Sălaj organizaţiile PNL au încasat sume din direcţionarea a 2% din impozitul pe venit cu titlu de donaţie fără ca liberalii să publice în Monitorul Oficial toate datele de identificare a persoanelor care au făcut donaţii. În ceea ce priveşte încasarea donaţiilor, PNL nu deţinea documente de identificare a persoanelor donatoare.

Avocaţii PNL au cerut anularea amenzii şi a confiscării arătând că prin nepublicarea datelor de identificare a donatorilor partidul nu a încălcat legea ci doar a protejat contribuabilul faţă de divulgarea unor informaţii personale (nume, venit, adresă, CNP). 

PDL a fost sancţionat tot pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.  Controlul Autorităţii Electrale Permanente a vizat activitatea financiar-contabilă din 2010, iar faptele imputate democrat – liberalilor au constat în utilizarea a resurselor obţinute de la bugetul de stat cu altă destinaţie decât cea permisă. 

Sumele „rulate” de PDL pentru care au şi fost sancţionaţi democrat-liberalii sunt însă mici: între 300 de RON şi 1800 de RON. 

Avocaţii PDL spun însă că unul din cazurile pentru care a fost amendat partidul, găsit la PDL Bihor, a fost de fapt o eroare în privinţa modului cum a fost înregistrată în contabilitate suma de 1822 lei, eroare care ar fi putut fi rectificată.

Cele mai citite

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă