2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialEuroparlamentarul Daniel Buda avertizează că României i se poate aplica o procedură...

Europarlamentarul Daniel Buda avertizează că României i se poate aplica o procedură de infrigement din cauza măsurilor anunțate de Ministerul Dezvoltării privind fondurile europene

Europarlamentarul Daniel Buda a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că îi solicită premierului Sorin Grindeanu "o foaie de parcurs clară în ceea ce ce priveşte autorizarea autorităţilor de management prin intermediul cărora să vină bani europeni în România”, informează News.ro.

În lipsa acesteia, măsurile anunţate de Ministerul Dezvoltării Regionale ar putea genera o procedură de infrigement aplicată României, a avertizat Daniel Buda.

"România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană legat de ceea ce însemană înfiinţarea acestor autorităţi de management. Ori fără aceste autorităţi banii europeni nu au cum să fie decontaţi în România şi am fost apostrofaţi public, în plenul Parlamentului, inclusiv de către doamna comisar Corina Creţu, care ne-a spus foarte clar că este mai mult decât îngrijorată de ceea ce înseamnă absorbţia fondurilor europene în România. Este inadmisbil să existe bani europeni pe diverse paliere, cu diverse programe, care din cauza incapacităţii administrative ale actualului Guvern să nu devină apropiabil României şi cetăţenilor. Şi de aceea îl somez public pe Sorin Grindeanu să vină cu o foaie de parcurs clară înăuntrul cărui interval de timp va veni cu aceste autorităţi de management gata finalizate. De ce vă spun acest lucru, pentru că la Bruxelles am avut o discuţie cu reprezentaţii acestor autorităţi care se preconizează să fie înfiinţate şi din nefericire nu ne-au oferit un orizont foarte clar înăuntrul căruia ele vor fi înfiinţate. Deci erau reprezentanţi din partea ministrului de resort şi am întrebat cu subiect şi predicat: când estimaţi că aceste autorităţi vor fi funcţionale. Şi mi-au spus: nu ştim. Pentru că se pare că nu există o preocupare majoră în această direcţie”, a spus Daniel Buda.

Vicepremierul Sevil Shhaideh declarase la data de 21 februarie, într-o întrevedere cu Kazatsay Zoltan, adjunctul directorului general pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Comisia Europeană, că Guvernul Grindeanu şi-a propus finalizarea procedurilor de acreditare a autorităţilor de management pentru fondurile europene până pe 1 iulie astfel încât nivelul sumelor de rambursat de către CE să ajungă la 5,2 miliarde de euro la finele anului 2017.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Senator AUR: Măsurile fiscale propuse de Guvern, o bombă asupra economiei

Petrișor Peiu afirmă că noile reglementări sunt „o bombă fiscală” care va afecta întreaga economie și va declanșa o criză economică, democratică și morală Senatorul...
00:07:35

VIDEO. „Aveam doar șase ani când am fost expulzați”. Naftali Furst își rememorează experiența, la 80 de ani de la sfârșitul lagărelor naziste

Pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste, AFP a vorbit supraviețuitori din întreaga lume. În 1944, întreaga...

PAOK Salonic reacționează, după ce Răzvan Lucescu a fost suspendat 4 luni

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK, a fost sancționat cu o suspendare de patru luni de Comisia de Disciplină din Grecia, pe 30 decembrie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă