10.6 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialÎntre Ungureanu şi Udrea. Sau de ce Antonescu a si pierdut deja

Între Ungureanu şi Udrea. Sau de ce Antonescu a si pierdut deja

Suntem nevoiţi ca, în premieră, să îi dam dreptate lui Victor Ponta: Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să preia, pe lângă frâiele guvernării şi pe cele ale Partidului Democrat Liberal. Nu pentru a-l pedepsi pe Emil Boc pentru păcatele imaginare pe care i le reproşează opoziţia, ci pentru a i se da lui Ungureanu şansa şi puterea reale de a duce partidul în alegerile viitoare, palamentare şi prezidenţiale. Jocul politic s-a schimbat şi nu depinde decât de „greii” partidului să se adapteze rapid.

Primul care pare să fi înţeles schimbarea provocată de Traian Băsescu a fost, în mod surprinzător, Victor Ponta. Acum nici o săptămână era război total iar România politică se afla în tranşee. Ponta&Antonescu tăiaseră toate punţile între opoziţie şi putere şi se angajau să nu discute cu actualii guvernanţi până când cererile lor maximale nu vor fi fost satisfăcute: Demisia guvernului, demisia preşedintelui şi alegeri anticipate. Cât de schimbat a părut tonul lui Ponta ieri, în parlament, când a recunoscut implicit că anticipatele sunt deja istorie, s-a arătat dispus să reînnoade dialogul cu puterea şi a propus o listă de 15 proiecte pe care opoziţia este dispusă să le susţină, multe dintre ele bipartizane şi perfect rezonabile. Sfătuit sau din propriul instinct, Ponta a înţeles că războiul total face rău PSD şi că prelungirea lui pe perioada întregului an electoral 2012 va avea efect invers şi ar putea să-i coste pe pesedişti alegerile. Singurul care mai vorbeşte în continuare de „război total” este Crin Antonescu, care, pe de o parte, nu ştie alt fel de a se raporta la PDL şi la marea lui obsesie, Traian Băsescu, iar pe de alta, pare să fi ratat complet semnificaţia numirii lui Ungureanu şi se comporta la fel ca înainte. Crin Antonescu are deja o problemă mare. Prin prestaţiile de la Bruxelles şi atitudinea moderată adoptate în ultima vreme, Ponta s-a conturat ca lider de facto al USL iar Antonescu, care s-a dovedit inconsistent şi nepregătit este în scădere de imagine. Apariţia lui Ungureanu în prim planul vieţii politice şi perspectiva de a deveni viitorul candidat la preşedinţie ar trebui să-l determine pe Antonescu să-şi recalibreze armele şi să îşi regândească radical – că tot îi place lui cuvântul – prestaţia politică. Altfel, între Ungureanu, prim-ministru într-un an greu, fost director SIE cu recomandări externe excelente şi fost ministru de externe în perioada de preaderare la UE şi Crin Antonescu, fost minstru al sportului acum 14 ani şi cam atât, nu există de fapt nicio alegere. Viitorul liderului liberal s-a întunecat brusc la începutul acestei săptămâni iar cei de la PSD par să fi realizat acest lucru. Ungureanu joacă în liga mare, acolo unde vor să joace şi cei de la PSD iar Antonescu joacă la pitici. Cu cât lucrurile vor deveni mai clare din acest punct de vedere, cu atât legăturile dintre PSD şi PNL vor deveni mai relaxate, până la rupere, dacă nu înainte de alegeri, cu siguranţă după.

PSD se va întoarce în parlament, dar nu dintr-un amor redescoperit pentru Băsescu, Ungureanu sau PDL ci de teamă şi din calcule pragmatice, după dictonul „Ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape”. PSD nu vrea să îl antagonizeze pe Ungureanu pentru că are două obiective foarte concrete de urmărit în acest an şi nu are niciun interes să intre în conflict cu noul premier. În primul rând, PSD doreşte să se asigure că ambele runde de alegeri, locale şi parlamentare, vor fi organizate de către Ministerul de Interne astfel încât şefii locali ai PSD să fie lăsaţi să acţioneze cu „mijloace specifice”, adică doreşte să se respecte celebra neutralitate (unii i-ar spune noncombat) observată şi la celelalte runde electorale: voi vă faceţi treaba în fiefurile voastre şi noi în ale noastre fără să ne încurcăm unii pe alţii. Al doilea obiectiv este alocarea „echitabilă” a banilor de la guvern pentru primării. O dată plecată Elena Udrea de la guvern, obiecivul PSD este să îl convingă pe Ungureanu să distribuie banii în mod relativ egal, astfel încât nu numai primarii pedelişti să poata da pomeni electorale, ci şi cei uselişti.

Şi pentru că veni vorba de Udrea, PDL trebuie să înţeleagă rapid că dacă vrea să profite de pe urma imaginii lui Ungureanu trebuie să îi ofere acestuia un loc de lider care să îi deschidă drum către preşedinţia partidului. Lui Emil Boc trebuie să i se mulţumească, dar trebuie să înţeleagă că, dacă vrei să câştigi, nu intri în alegeri cu un preşedinte care a gestionat austeritatea şi care a fost silit să demisioneze din funcţia de prim-ministru. De aceea, PDL trebuie să trecă printr-un proces de reformare şi reîmprosptătare internă. Luptele interne date în jurul ministeriatului doamnei Udrea sunt un indiciu de unde trebuie să se înceapă. PDL trebuie să aibă curaj ca, între modul de a gândi şi face politică al lui Udrea şi cel al lui Ungureanu, să-l aleagă pe Ungureanu.

P.S. Interventia de joi dupa amiaza a lui Crin Antonescu demonstreaza ca acesta nu a inteles nimic. Apelul sau insistent: „Sa nu uitam cine este dusmanul! Sa nu uitam ca ne batem cu regimul Traian Basescu etc” tradeaza nu numai incapacitatea de adaptare politica la realitate dar si o atitudine disperata.

Cele mai citite

Scorul serii în Liga Campionilor la fotbal: Borussia Dortmund-Celtic Glasgow 7-1

Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul...

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...

Numărul contractelor pe salariul minim a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani

Numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim pe economie a scăzut semnificativ în luna septembrie 2024, ajungând la 1,09 milioane, cea mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă