Cum ţine piept New York-ul valului global de proteste care a erupt în 2011? Oare talazul de mânie care a început în Tunisia va atinge ţărmurile Manhattanului sau să ne aşteptăm ca în 2012 să asistăm la o escaladare a politicii de opoziţie?
Răspunsurile sunt alarmante, dar destul de predictibile: este mai probabil să vedem o mai mare centralizare a represiunii de sus în jos şi o erupţie de legi, în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare, care restricţionează drepturile omu-lui. Dar este foarte posibil să vedem şi o reacţie din partea bazei societăţii.
Asistăm acum la drama unui protest global în creştere şi represiunea este intriga secundară pe care mulţi susţinători ai globalizării neoliberale nu au adresat-o niciodată: puterea capitalei globalizate ar putea să dezlănţuie dezastrul prin autoritatea guvernelor alese democratic. Din perspectiva intereselor corporaţiilor globale, societăţile închise, cum este cea a Chinei, sunt mult mai deschise în ceea ce priveşte mediul de afaceri decât democraţiile turbulente, unde sindicatele, grija pentru protejarea drepturilor omului şi o presă solidă sporesc
costurile.
Peste tot în lume, ofensiva în faţa protestelor arată la fel, sugerând că statul şi actorii corporatişti învaţă „cele mai bune practici” pentru reprimarea opoziţiei, în timp ce-şi menţin faţadele democratice. În Marea Britanie, premierul David Cameron contestă cu experienţă legile pentru drepturile omului, în timp ce Poliţia Metropolitană a încercat să se legitimeze prin autoritate ca să-şi utilizeze bastoanele – proiectile lungi, care au cauzat moartea a zeci de oameni, inclusiv a unor copii, în Irlanda de Nord – pe protestatarii paşnici, iar poliţia distribuia rapoarte despre ameninţările terorismului „partenerilor de încredere”, inclusiv actualizări privind protestele de tipul „Occupy…”, vorbind despre „activişti suspecţi”.
Marea Britanie are o legislaţie privind securitatea internă extrem de riguroasă – dar nu a avut niciodată o lege ca Patriotic Act (legea prin care SUA luptă împotriva terorismului, adoptată de George W. Bush după atacurile din 11 septembrie 2001, n.r.). După protestele antiausteritate de la începutul lui 2011, urmate de revolte în cele mai mari oraşe, în luna august, Poliţia Metropolitană a cerut mai multă putere, ca să monitorizeze conturile private de pe reţelele de socializare şi smartphone-uri. Şi, sub pretextul protejării Jocurilor Olimpice din această vară împotriva terorismului, armata britanică îşi stabileşte o bază mare la Londra, în care vor opera echipele forţelor speciale – o deviere radicală de la tradiţia britanică a poliţiei comunitare.
În Israel, Ha’aretz reportea-ză că protestele de tipul „Occupy” au cunoscut deja violenţa poli-ţiei – când a fost bătută chiar şi o fată de 15 ani, iar o mulţime de oameni au fost ameninţaţi cu arestarea. Israelul, ca şi Ma-rea Britanie, a cunoscut o accelerare ca din neant, care a permis unor noi legi să ologească colectarea ştirilor şi să criminalizeze opoziţia: o nouă lege care tratează ca delicte donaţiile către organizaţiile de stânga, legile privind drepturile omului au slăbit, iar jurnalismul de investigaţie a devenit mai periculos, din cauza sancţiunilor pentru calomnie. Ha’aretz numeşte această accelerare „noul feudalism”.
În cele din urmă, în America, Legea pentru Autorizarea Apărării Naţionale, promulgată de Congres în decembrie, îi permite preşedintelui să suspende legile democratice pentru cetăţeni, să îi reţină pe termen nedefinit şi chiar să îi tortureze. N-ar trebui să surprindă pe nimeni dacă ar găsi o astfel de legislaţie adoptată în democraţiile de pretutindeni.
Nu numai că legile criminalizează dinainte orice opoziţie legală, dar aşa cum organizarea şi raportarea sunt copiate în democraţiile avansate, aşa sunt copiate şi tacticile violente împotriva protestatarilor, pe fondul creşterii tehnicilor ofensive, în ţările cu o lungă tra-diţie a poliţiei comunitare, adi–că militarizarea aplicării legilor.
Într-adevăr, a crescut numărul sistemelor sofisticate de armament şi echipamentelor de protecţie care le sunt distribuite ofiţerilor comunitari. În Statele Unite, guvernul federal a cheltuit aproximativ 34 miliarde de dolari, din 11 septembrie 2001, să doteze poliţia locală şi regională cu astfel de echipamente. Reportajele de investigaţii au arătat că se fac schimburi de experienţă privind antrenamentele împotriva protestelor: poliţia locală din oraşe precum Austin, Texas, a fost trimisă în Israel pentru a învăţa tehnici de stăpânire a maselor şi alte tactici.
Globalizarea mercenarilor care să suprime opoziţia urmează acelaşi ritm. Mercenarii sunt importanţi într-o perioadă în care baza protestează, pentru că este mai uşor să îndrepţi ar-ma sau bastonul împotriva unui străin decât să întorci po–liţia sau armata împotriva cetă–ţenilor. Erik Prince, şeful companiei militare private Academi (fostele Xe Services, fost Blackwater), a fost relocat în Emiratele Arabe Unite, unde foarte mulţi mercenari pakistanezi au fost recrutaţi pentru Bahrain, unde protestatarii au fost reprimaţi cu foarte multă violenţă.
Dar această ofensivă, aparent coordonată, împotriva mişcării protestelor globale nu a triumfat încă, nici măcar în China, aşa cum au arătat oamenii din Wucan. În timp ce rezultatul protestelor sătenilor împotriva autorităţilor locale care le-au confiscat pământul rămâne incert, distanţa arată noi puteri la nivelul bazei societăţii: mijloacele de socializare permit o colectare riguroasă şi o diseminare rapidă a ştirilor nefiltrate de media oficiale. Internetul diseminează, de asemenea, modelele de democraţie – instantaneu şi pe tot globul.
Deloc surprinzător, oamenii folosesc această tehnologie în moduri care arată că nu au interesul să se lase prinşi în conflicte etnice, de naţionalitate sau de identitate religioasă. În mod cuprinzător, aceşti oameni vor o democraţie simplă şi autodeterminare economică.
Cerinţele lor intră în conflict direct cu interesele capitalei globalizate şi ale guvernelor, care au evoluat obişnuindu-se să acţioneze fără să fie supravegheaţi de cetăţeni. Este de aşteptat ca acest conflict să ia amploare dramatic în 2012, pe măsură ce cerinţele protestatarilor – de la Occupy Wall Street la Occupy Moscova – devin din ce în ce mai coerente.
Miza este mare. În funcţie de rezultat, lumea va ajunge să semene mai mult cu China – deschisă pentru afaceri, dar închisă pentru opoziţie – sau mai mult cu Danemarca.
Naomi Wolf este activistă politică şi critic social. Cea mai recentă carte a ei este „Give me Liberty:
A handbook for American Revolutionaries” („Daţi-mi libertate: Manual pentru revoluţionarii americani”).
Copyright: Project Syndicate, 2011. www.project-syndicate.org
