Este vorba de 8 kilometri cuprinşi între localităţile Gilău şi Nădăşelu. Segmentul este o parte a fostului tronson 3A Gilău-Mihaieşti a cărui lungime era de 25 de kilometri şi care ar fi trebuit construit de americani.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 316 şi 348 milioane lei, fără TVA, ceea ce semnifică un preţ mediu de 8,9 milioane euro pe kilometru, fără TVA. Constructorul care va câştiga contractul va putea obţine o majorare de 10%. Ofertele vor fi deschise la data de 21 martie. Perioada de execuţie a celor 8 kilometri este de 24 de luni, iar garanţia cerută este de 48 de luni.
Criterii discutabile de primire în licitaţie
Pentru a putea fi primite la licitaţie, firmele de construcţii vor aibă o cifră medie de afaceri de 315 milioane lei pentru perioada 2008-2010. Deoarece nivelul solicitat al cifrei de afaceri este foarte ridicat, fiind egal cu valoarea contractului nu este exclusă apariţia unor contestaţii la documentaţia de licitaţie. Compania cere o cifră de afaceri medie anuală care este dublul lucrărilor ce urmează a fi efectuate într-un an, deşi legislaţia achiziţiilor publice cere proporţionalitate între volumul contractului ce va fi acordat şi cerinţele adresate participanţilor. Cel mai probabil CNADNR aşteaptă ofertele a doar câteva firme mari româneşti sau străine, pe motiv că doar acestea ar fi serioase şi ar avea capacitatea tehnică şi financiară de a termina autostrada la timp.