15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialProfesorii au ieşit în stradă în Bistriţa

Profesorii au ieşit în stradă în Bistriţa

Peste 250 de membri ai Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI), afiliaţi FSLI, au participat, miercuri, la un miting de protest în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud în care au scandat lozinci împotriva conducerii Ministerului Educaţiei, au cerut demisia lui Daniel Funeriu, dar şi a Guvernului. Mitingul a început la ora 15.00 şi la el au participat profesori de la şcolile din Bistriţa, dar şi din judeţ, care au scandat: „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!”, „Jos Funeriu!”, „Funeriu mincinos, jos, jos, jos!”.

De asemenea, cadrele didactice au afişat pancarte pe care au scris: „Salariaţii din învăţământ nu mai acceptă umilinţa!”, Funeriu, paiaţa lui Băsescu!”, „Satana, m-ai ciuruit! Cum de m-ai văzut? Sunt cu 25%!”, „Să trăiţi bine, noi ca voi şi voi ca noi!”, „Cerem respectarea legilor!”, „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”, potrivit www.timponline.ro.

Diplome de incompetenţă

De asemenea, cadrele didactice au afişat două diplome de (in)competenţă, una acordată preşedintelui Traian Băsescu pe care au scris: „Se acordă diplomă de merit elevului Traian Băsescu pentru distrugerea învăţământului românesc! Director: poporul român, diriginte: cadavrele didactice” şi o alta ministrului Daniel Funeriu pe care au scris: „Se acordă incompetentului Daniel Funeriu pentru neterminarea studiilor, pentru incompetenţa în conducerea Ministerului Exterminării, Coşmarului, Trădării şi Sfidării în mandatul şcolar 2009-2010 şi 2010-2011″.

Liderul UJSLI Bistriţa-Năsăud, Emil Mocian, a luat cuvântul de la microfon că profesorii nu pot rămâne indiferenţi la situaţia actuală din ţară şi la starea învăţământului.

„Ne manifestăm nemulţumirea faţă de faptul că învăţământul e în cădere liberă. Funeriu nu e unul dintre noi, el a făcut studii în străinătate şi face experienţe pe învăţământul românesc. Tineretul pe care noi îl pregătim nu are niciun viitor. Funeriu stă ascuns într-un turn de fildeş. A venit vremea să ieşim în stradă, mămăliga explodează”, a declarat Mocian.

La mitingul UJSLI s-au alăturat şi 15 membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi Retragere, dar şi un elev de clasa a VI-a care a scris pe o pancartă că vrea ore mai puţine. „Sunt elev în clasa a VI-a la o şcoală din Bistriţa şi zilnic am şapte ore. Vreau să fie cel mult cinci”, a declarat elevul Andrei Nichifor.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă