Bărbatul care a fost arestat, joi, în orașul belgian Anvers, după ce a încercat să intre cu mașina pe o arteră pietonală foarte aglomerată, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de asasinat cu caracter terorist, tentativă de lovire și rănire cu caracter terorist și încălcarea legislației privind regimul armelor, a anunțat Parchetul belgian, citat de agențiile de presă internaționale, informează Agerpres.
Suspectul, Mohamed R., născut la 8 mai 1977, este cetățean francez de origine nord-africană, potrivit AFP și Reuters. El a fost plasat, vineri, în arest preventiv.
Potrivit unor surse din poliția franceză, citate de Reuters, este posibil ca suspectul să nu fi încercat să lovească pe cineva. Este posibil ca suspectul să fi fost sub influența alcoolului și să fi încercat să scape de un control al poliției, au mai spus sursele.
Media belgiene au relatat că poliția l-a găsit pe suspect adormit în mașina sa după ce l-a urmărit prin Anvers și că era atât de amețit încât nu își amintea nimic despre incident.
Joi, Parchetul belgian a anunțat că suspectul este Mohamed R. are naționalitate franceză și este domiciliat în Franța.
„Mai multe arme au fost descoperite în portbagajul mașinii — cuțite, o pușcă și un recipient care conținea o substanță necunoscută'', precizau procurorii belgieni.
Conform unui purtător de cuvânt al poliției, citat de Reuters, joi în jurul orei locale 11:00 (10:00 GMT) un autovehicul a intrat cu mare viteză pe strada De Meir din Anvers, provocând panică în rândul trecătorilor. Șoferul a fost arestat la capătul unei curse de urmărire, iar în mașina cu numere de înmatriculare franceze au fost găsite arme și substanțe ilegale.
Un bărbat a fost arestat, joi după-amiază, în orașul belgian Anvers, după ce a încercat să intre cu mașina în mulțimea de pe o stradă aglomerată din centrul orașului.