Băsescu nu trebuia să-l trimită la plimbare pe Arafat

Cristian Preda, europarlamentar PDL şi profesor de ştiinţe politice, nu exclude o micşorare a mandatului prezidenţial cu doi ani, în schimbul modificării Constituţiei, fiindcă USL ar putea accepta scenariul propus de Traian Băsescu dacă vede că nu creşte în sondaje. Preda crede că preşedintele a greşit de două ori săptămâna trecută: şi atunci când a cerut retragerea noii Legi a Sănătăţii, şi atunci când l-a forţat pe Arafat să demisioneze. Pornind de la evenimentele din aceste zile şi ţinând cont de criza economică prelungită, Preda spune că „nu e exclus ca în 2012-2014 PDL să ajungă în opoziţie”.

 
Credeţi că plecarea lui Raed Arafat, forţată de Traian Băsescu, va avea şi alte consecinţe, în afară de protestele spontane înregistrate până acum?

C.P.: Nu fac niciodată profeţii. Consecinţe politice există deja. Am în vedere ieşirea în stradă a tuturor nemulţumiţilor, nu doar a suporterilor SMURD. Pe de altă parte, cerând anticipate, USL vrea să profite de pe urma episodului Arafat. Luni, PDL are o reuniune a Colegiu­lui Director. Boc şi compania sunt obligaţi să decidă ceva. E nevoie de o mutare politică semnificativă. E prea puţin să spui că vom dezbate o nouă versiune a legii sănătăţii. De la începutul disputei, nici un pedelist cu autoritate nu a rostit ceva care să conteze. E o linişte nefirească. Parcă am fi partid neparlamentar.

Când a greşit Traian Băsescu cel mai grav: când a făcut lobby pentru noua lege a sănătăţii, când a renunţat la ea sau când l-a somat pe fondatorul SMURD să plece din Guvern?

C.P.: Preşedintele şi-a asumat de multă vreme proiectul ameliorării sistemului de sănătate. Comisia condusă de doctorul Vlădescu a fost mai lentă decât cea pentru educaţie, condusă de profesorul Miclea. În plus, la Sănătate nu a exis­tat vreun pedelist care să aibă curajul de a asuma schimbarea. Ministerul le-a fost, de altfel, cedat maghiarilor, după ce în 2009 a fost la PSD. Ca şi predecesorul său Cseke, Ritli e o absenţă apăsătoare. În condiţiile în care ideea de a schimba funcţionarea Sănătăţii e larg îmbrăţişată şi de public, şi de actorii sistemului…

Dar Traian Băsescu susţine că nimeni nu vrea schimbarea…

C.P.: Nu are dreptate. Şi ştie că nu are dreptate. Raed Arafat e un om din sistem care beneficiază de apreciere. Nu e singurul. Sunt mulţi medici respectaţi. Arafat era însă singurul cu notorietate naţională, câştigată în timp, dintr-o poziţie iniţială de marginal absolut. Aprecierea de care se bucură trebuia folosită. Trimiterea lui la plimbare a fost percepută ca dispreţ faţă de cei care fac ceva prin forţe proprii. Şi, prin transfer, ca dorinţă de a-i umili pe oamenii simpli. Nu cred că preşedintele şi-a dat seama de asta. Cum mulţi oameni se simt umiliţi de cei care se bat în piept că au dreptate pentru că sunt la putere, scânteia s-a aprins.

Când aţi spus că Traian Băsescu este de nerecunoscut aţi luat în calcul şi atacul preşedintelui la adresa procurorilor anticorupţie?

C.P.: Am spus că Traian Băsescu e de nerecunoscut datorită pesimismului afişat atunci când a cerut retragerea legii sănătăţii. Până acum, el a fost mereu optimist. A mers deseori împotriva curentului. Critica adusă DNA a şocat mai puţin decât atacarea lui Arafat, deoa­rece anticorupţia a devenit, din păcate, marginală. Mai precis, există unii mulţumiţi că se întâmplă deja ceva, iar altora nu le pasă fiindcă nu le-a păsat niciodată.

Aceste gesturi ale preşedintelui Traian Băsescu sugerează o schimbare de tactică în politica sa?

C.P.: Preşedintele e într-un moment delicat. În 2007 şi 2008 era în conflict cu Guvernul, dar avea parte de susţinere publică, după episodul ridicol al suspendării. În 2009, până în preajma alegerilor, a fost în consens cu Guvernul şi, chiar dacă scăzuse cota sa de încredere, a profitat de erorile grosolane ale lui Geoană şi ale amicilor acestuia din acea vreme. În 2010 şi 2011 a crezut că poate fi în continuare în consens total cu Guvernul, dar popularitatea lui s-a deteriorat. O majoritate fragilă nu poate răzbate în timp de criză. În asemenea momente, cuvântul-cheie e compromis. Într-adevăr, atunci când dă de greu, lumea aşteaptă compasiune, moderaţie şi solidaritate. Deşi politicienii ştiu asta, fie şi în chip intuitiv, nimeni nu pare să vrea altceva decât victoria zdrobitoare, răpunerea adversarilor, o lume complet nouă.

Are nevoie preşedintele de consilieri sau se consultă şi cu foştii lui colaboratori? De pildă dvs., v-a mai cerut părerea înaintea unor momente-cheie?

C.P.: Legea nu permite cumularea mandatului de deputat în PE şi a unei poziţii de consilier prezidenţial. Nu ţin legătura cu consilierii actuali. Pe unii dintre ei nici nu i-am întâlnit vreodată. De anul trecut, după congresul PDL, am vorbit cu preşedintele o singură dată, când a fost la Strasbourg. Pe teme exclusiv europene.

Dar ce i-aţi recomanda în privinţa politicii interne, dacă aţi mai fi consilier?

C.P.: Să nu intre în alegeri cu o opoziţie inflamată, care să conteste corectitudinea scrutinului. N-aş vrea să fim în situaţia în care s-a aflat anul trecut Bulgaria, criticată cu asprime pentru organizarea alegerilor prezidenţiale, şi cu atât mai puţin să avem parte de suspiciunea de care se „bucură” acum Ungaria pe plan european. Ar fi păcat ca Estul să redevină oaia neagră a Europei.

Partidul este dezavantajat de faptul că DNA i-a anchetat şi trimis în judecată pe liderii PDL de la Cluj, Braşov sau Arad?

C.P.: Da, anchetarea unora care au fost prezentaţi drept modele politice e deocamdată un dezavantaj. E paradoxal. Deşi s-au făcut progrese în lupta anticorupţie, noi nu am profitat politic. Lipsa de curaj ne-a blocat. E un efect al faptului că tema onestităţii a fost considerată marginală. Singurul lucru notabil e intrarea în vigoare a Codului etic. Dar asta s-a întâmplat după ce, cu câteva luni mai devreme, bătălia mediatică fusese pierdută, datorită opoziţiei interne faţă de acelaşi cod.

Sondajele arată că PDL abia trece de 20 de procente. Cum ar putea rămâne la putere după alegerile de la sfârşitul acestui an?

C.P.: La alegerile din 2008, am avut 33%. PNL şi PSD au avut împreună 51%. După ce am guvernat cu PSD şi apoi, din 2010 încoace, cu UNPR şi UDMR, sondajele ni-i arată pe cei din USL la scorul de acum patru ani, în timp ce PDL a scăzut, de la zonă la zonă, cu circa 10-15 procente. Nu e sigur că USL va face o majoritate clară, care să elimine PDL din orice combinaţie. Dar nu e exclus nici ca în 2012-2014 să fim în opoziţie.

După ce a devenit preşedinte al Senatului, Vasile Blaga a vorbit foarte apăsat despre necesitatea unei remanieri. Mai este timp pentru o astfel de mişcare?

C.P.: Da, evident. Durează câteva secunde să iei decizia, câteva minute să anunţi, câteva ore să consulţi şi câteva zile să treci noua formulă prin Parlament.

Emil Boc mai poate aduce servicii PDL în campania electorală din acest an? Sau partidul ar trebui reprezentat în dezbateri de un alt lider?

C.P.: Boc e deocamdată absent din dezbateri. El anunţă decizii. Ar fi normal ca în dezbateri să intre oameni care pot convinge. Mulţi apar la TV doar pentru a-şi hrăni amorul propriu sau pentru a vorbi exclusiv nucleului dur de militanţi. Şi cum USL mizează pe radicalism, nu reuşim cel mai adesea decât să enervăm.

În acest moment, principalul purtător de imagine al PDL şi lider informal al partidului este Elena Udrea, care conduce ministerul cu cele mai mari fonduri. Credeţi că ar merita să devină preşedinta PDL?

C.P.: Elena Udrea a ocupat scena cu multă dezinvoltură. În general, o asemenea tactică polarizează opinia. Există fana­tici anti-Udrea, dar şi alţii seduşi pe viaţă. Aşa cum se ştie, eu nu sunt nici într-o tabără, nici într-alta.

Opoziţia a anunţat că strânge semnături pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Ar putea fi o ameninţare reală? Există pericolul ca preşedintele să nu-şi ducă la bun sfârşit acest mandat?

C.P.: În ultimele luni, opoziţia a sperat să câştige mai mult din ameninţarea cu suspendarea decât din declanşarea efectivă a procedurii. E un joc al ner­vilor. Preşedintele a sugerat la un moment dat că va renunţa la doi ani de mandat dacă se face o revizuire constituţională. Nu e exclus ca USL să anunţe că e interesată de acest scenariu, dacă scorul său din sondaje nu creşte.

V-aţi arătat disponibilitatea pentru candidatura la Primăria Capitalei. Cum a primit conducerea PDL această ofertă?

C.P.: Am vorbit despre aşa ceva pentru a da credibilitate unei solicitări mai vechi, şi anume organizarea unor alegeri primare. Mi s-a părut că alegerile primare ar putea reaşeza PDL pe orbită. Reacţiile în partid au fost diverse. Unii vor ca decizia să fie luată pe baza unui sondaj (dar dacă nu e inclus acolo tocmai posibilul câştigător?); alţii vor ca o hotărâre să fie amânată până ce se va şti dacă alegerile sunt realmente comasate. În ipoteza că toate alegerile se ţin în aceeaşi zi, nu e exclus ca un posibil candidat la Primărie să prefere riscului unei înfruntări cu Oprescu un colegiu sigur de deputat.

Dacă aţi deveni candidat, care ar fi ideea principală a programului dvs.?

C.P.: Cred că ideea principală ar fi transformarea Bucureştiului din cel mai important oraş din România într-o capitală care să semene cu celelalte 26 din Europa.

Care sunt principalele trei lucruri care ar trebui făcute în Bucureşti de un primar cu viziune?

C.P.: Viziunea presupune depăşirea unui ciclu electoral. Iată de ce aş începe enume­rarea celor trei proiecte cu dezvoltarea unui transport subteran ieftin, care să facă neinteresant (adică mai scump) traficul de suprafaţă: o soluţie e lărgirea reţelei de metrou, inclusiv prin staţii noi pe rutele existente. Al doilea proiect major ar putea fi crearea unor cartiere de „locuinţe inteligente” (cu consum mic de energie), în parteneriat public-privat: primăria ar trebui să gestioneze asemenea proiecte, aşa cum ar trebui să ridice creşe şi grădiniţe publice, răspunzând unei nevoi acute. În fine, nu pot să nu numesc între cele trei proiecte majore eliberarea străzilor de câinii vagabonzi. Pur şi simplu pentru că maidanezi nu există decât în lumea a treia. 

„Arafat era singurul medic cu notorietate naţională, câştigată în timp, dintr-o poziţie iniţială de marginal absolut. Aprecierea de care se bucură trebuia folosită. Trimiterea lui la plimbare a fost percepută ca dispreţ faţă de cei care fac ceva prin forţe proprii.”