3.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialUPDATE: Fostul ministrul ţărănist Mircea Ciumara a murit

UPDATE: Fostul ministrul ţărănist Mircea Ciumara a murit

UPDATE: Mircea Ciumara, fost ministru al Finanţelor şi al Industriei şi Comerţului în guvernarea CDR, s-a născut la 13 septembrie 1943, la Călăraşi, relatează Mediafax.

El a fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000.

În perioada decembrie 1996 – decembrie 1997, Ciumara a fost ministru de Finanţe, iar din decembrie 1997 până în aprilie 1998 a fost ministru al Industriei şi Comerţului.

Mircea Ciumara a fost de asemenea, între decembrie 1999 şi decembrie 2000, ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară, ministru pentru relaţiile cu Parlamentul.

În PNŢCD, Mircea Ciumara a deţinut funcţia de vicepreşedinte între anii 1996 şi 2000, iar din septembrie 1999 până în decembrie 2000 a fost preşedinte al Organizaţiei Bucureşti.

 

Fostul ministru în guvernarea CDR Mircea Ciumara a murit, la vârsta de 68 de ani, relatează Mediafax.

Potrivit unor surse din PNŢCD, Mircea Ciumara a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Trupul neînsufleţit al fostului ministru ţărănist este depus la capela cimitirului Băneasa.

Înmormântarea urmează să aibă loc duminică, la ora 12.00, conform aceloraşi surse.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă