„România – în ţara fără vise” – acesta este titlul unui articol apărut recent în ediţia în limba germană a publicaţiei The Epoch Times, fondată în 1999 de membri ai mişcării religioase Falun Gong. Publicaţia, interzisă în China (ca, de altfel, şi Falun Gong), are sediul la New York, însă este tipărită şi în alte zece limbi şi distribuită gratuit în peste 30 de ţări – iar pe internet, The Epoch Times apare în 17 limbi, printre care şi româna. Ziarul militează împotriva Partidului Comunist Chinez şi pentru libertatea religioasă în China.
Ţară săracă, populaţie tristă
În articolul său, Gehrke descrie România ca pe un stat aflat în pragul falimentului, în care o populaţie sărăcită poartă o luptă grea pentru a îşi putea păstra nivelul – oricum scăzut – de trai: „ca stat relativ sărac din Balcani, România a suferit o drastică scădere economică în ultimul an, drept urmare a crizei financiare internaţionale şi a unei politici economice greşite”, scrie autorul, adăugând că „oamenii au fost nevoiţi să facă sacrificii dureroase – mai ales cei săraci”. Gehrke vede în Bucureşti şi alte zone urbane din România semne ale schimbării („sărăcia, înapoirerea şi economia postsocialistă au făcut loc în oraşe unei imagini moderne, cu mall-uri şi maşini noi, asemănătoare altor metropole din vestul Europei”) – însă în spatele acesteia se ascund „probleme economice deosebit de grave, care ţin strâns înlănţuite noua Românie, slabă din punct de vedere financiar”. Conform autorului, multe proiecte din România au beneficiat de finanţare europeană, cu ajutorul căruia a fost renovată de altfel şi o mare parte a centrului Bucureştiului, un oraş „sugrumat de infarctul traficului”.
Oamenii sunt descrişi în culori la fel de triste ca şi situaţia economică. Astfel, la punctul de închirieri de biciclete din parcul Izvor lucrează „un bărbat fără dinţi, cu o faţă plină de riduri”, iar Adrian Sobaru, tehnicianul TVR care s-a aruncat în 2010 de la balconul Parlamentului, este „un bărbat slab, cu ochii întunecaţi, care şchiopătează uşor şi trebuie încă să înveţe să îşi folosească mâna stricată”. De altfel, Gehrke foloseşte povestea lui Sobaru ca exemplu pentru starea de spirit a populaţiei – incluzând însă şi o mică greşeală de calcul; după ce descrie familia lui Sobaru ca fiind nevoită să trăiască într-o „locuinţă minusculă”, Gehrke constată că tehnicianul, soţia sa şi cei patru copii sunt nevoiţi să trăiască „din circa 6.000 de lei, adică 740 de euro” – corect ar fi fost 1380 de euro.
Această greşeală este însă minoră în comparaţie cu cea privitoare la Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas. Citând o declaraţie a acestuia, conform căreia „România este pe cale să ajungă un laborator al dereglementării, o avangardă, o sursă de inspiraţie pentru neoliberalii europeni”, Gehrke omite să spună şi că liderul sindicalist a fost condamnat în decembrie 2011 la şapte ani de închisoare cu executare, pentru corupţie.
Criză fără sfârşit
Nici prezentul, nici viitorul nu par prea luminoase din descrierea lui Gehrke. Autorul constată că România „este îndatorată până peste cap, la Uniunea Europeană, Banca Mondială şi mai ales la Fondul Monetar Internaţional”. Industria nu funcţionează, este de părere Gehrke, dând drept exemplu închiderea fabricii de la Cluj a producătorului de telefoane mobile Nokia, iar problema turismului ar fi că „din ce în ce mai mulţi turişti din întreaga lume vin în regiunea Mării Negre ca să se îmbete ieftin”.
Dacă înainte de criza financiară România era o ţară atractivă pentru investitorii străini, acum ea „a devenit o zonă cu probleme, care are nevoie urgentă de ajutor”, este de părere jurnalistul german. „Mai întâi a crescut şomajul, apoi deficitul bugetar, şi în cele din urmă statul a decis să ceară FMI un credit de 20 miliarde euro”, declară Gehrke, explicând că aceste datorii au dus la tăierile din lefurile bugetarilor, dar şi la închiderea „multor spitale şi şcoli”. Conform jurnalistului german, măsurile luate de guvern au afectat în primul rând femeile – acestea reprezentând 70% din angajaţii din educaţie şi 80% din cei din sectorul sănătăţii. Totodată, constată Gehrke, „costurile de trai se apropie de nivelul Uniunii Europene”.
Deşi prezentarea sumbră făcută de Gehrke capitalei nu lasă loc nici unei raze de optimism, aceasta nu reflectă decât o parte a realităţii bucureştene. Cealaltă reiese, poate, din clasamentul celor mai „cool” oraşe din Europa, realizat de revista franceză online Slate: în acesta, Bucureştiul se situează pe locul al doilea în top – după Lisabona, dar înaintea unor oraşe precum Berlin, Lisabona, Londra, Paris sau Praga.
