1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialGoogle şi Android, angrenate în războiul mondial al brevetelor. Cine câştigă?

Google şi Android, angrenate în războiul mondial al brevetelor. Cine câştigă?

Google a confirmat, miercuri, adăugarea mai multor brevete IBM la arsenalul său tehnologic, în timp ce rivalii săi din domeniul smartphone-urilor se luptă din ce în ce mai aprig pentru inovaţii în instanţele de judecată.

Google a cumpărat de la IMB 188 de brevete şi 29 de cereri de brevet legate de telefoanele mobile, însă nu a specificat care au fost costurile financiare ale achiziţiilor, relatează AFP.

Anul trecut, IBM a vândut către Google aproximativ 2000 de brevete, de la cele legate de software-ul telefoniei mobile, până la cele legate de hardware şi de procesoare.

Lupta pentru supremaţie dintre marile companii este acerbă pe piaţa smartphone-urilor, iar Google şi-a cosolidat portofoliul de brevete, beneficiind de o serie de avantaje în faţa competitorilor.

Pentru giganţii tehnologiei mobile, procesele pentru brevete au devenit o rutină. Apple a acuzat HTC şi alţi producători de smartphone-uri care folosesc sistemul de operare Android, aparţinând Google, de încălcarea brevetelor Apple.

O parte dintre brevetele pe care HTC le-a primit de la Google au aparţinut companiei Motorola Mobility, pe care Google a cumpărat-o pentru 12,5 miliarde de dolari. Comoara de brevete a companiei Motorola a reprezentat principalul motiv pentru Google, care doreşte să apere sistemul de operare Android.

„Cumpărarea companiei Motorola va creşte competitivitatea Google prin întărirea portofoliului de brevete, care ne va permite să protejăm cu succes sistemul de operare Android faţă de Microsoft, Apple şi alte companii”, a declarat preşedintele executiv al Google, Larry Page.

Conform declaraţiilor preşedintelui executiv al Motorola Mobility, Sanjay Jha, compania sa deţine peste 17.000 de brevete şi a depus încă 7500 de cereri, menite să mărească arsenalul tehnologic al companiei.

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă