Cele două milenii care s-au scurs de când Apostolul Andrei a început să predice creştinismul pe actualul teritoriu al României nu au reuşit să disloce o serie de practici magice, cu rădăcini precreştine, care sunt legate de noaptea trecerii dintre ani. Cele mai numeroase astfel de ritualuri sunt legate de măritiş.
Un astfel de ritual este „încercarea vitelor sau a porcilor”. Potrivit angajaţilor Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, în mai multe zone din această regiune, fetele de măritiş merg în noaptea de Anul Nou în grajd şi lovesc o vită cu piciorul, în timp ce rostesc formula „Hi in ist an!”, adică, în dialect local, „Fii în acest an!”. Dacă vita se ridică, vechea tradiţie spune că fata se va mărita în acest an. În alte zone, fetele de măritiş practică tradiţia încercatului porcilor. Ele deschis uşa coteţului şi strigă „Hi in est timp”, adică „Fii în acest timp”.
Dacă porcul iese din coteţ, de asemenea, fata crede că se va mărita. De asemenea, fata care încearcă porcul este atentă spre ce parte se îndreaptă animalul, pentru că vechea credinţă spune că în acea parte a satului se va mărita. Etnologii cred că rădăcile acestor practici sunt străvechi şi că ele sunt înrudite cu ritualurile magice din Antichitate, când vechile popoare, de la babilonieni la romani, credeau că există anumite animale înzestrate cu însuşiri divinatorii, adică cu darul de a ghici viitorul.
Parul, ca simbol falic
„O altă practică, mai ales în nordul Transilvaniei, era ca fata de măritat să îşi pună nouă linguri în poală şi să meargă la o vecină. Dacă vecina o poftea să stea jos, fata nu se mărita în acel an”, spun etnologii. Acest ritual este deopotrivă unul divinatoriu şi de fertilitate, deoarece cele nouă linguri au legătură cu cele nouă luni de sarcină, care interveneau, de regulă, după măritiş.
Un alt ritual din această gamă era alesul parului. Fetele numărau cu ochii închişi parii din gard, iar pe al nouălea îl legau cu o fundă roşie. A doua zi dimineaţa studiau parul. Dacă acesta era drept, era un semn că viitorul soţ va fi frumos. Dacă, în schimb, era strâmb şi noduros, viitorul soţ trebuia să fie urât. De asemenea, dacă parul era acoperit cu scoarţă, acest lucru era un semn că viitorul soţ urma să fie bogat. Dacă, dimpotrivă, parul nu avea scoarţă, fata urma să se aleagă cu un soţ sărac. Etnologii spun că acest ritual magic avea un caracter de fertilitate şi mai pronunţat, pentru că el includea parul, ca simbol falic explicit.
În zona Văii Someşului, fetele de măritiş mai aveau o practică de ghicit viitorul. De Revelion, ele se adunau mai multe la un loc şi puneau o jumară pe „un dog”, pe o tavă de lemn. Aceleia căreia pisica îi mânca mai repede jumara era creditată cu şansele cele mai mari de a se mărita repede. În această zonă, dacă fetele doreau să afle şi starea materială a viitorului soţ, puneau albuşul unui ou într-un pahar şi apoi îl scuturau. Fata al cărei albuş proucea cele mai multe mărgele avea şansa să se aleagă cu cel mai bogat soţ.
Cum să vezi chipul ursitului
O altă practică cu caracter magic era ca fata de măritat să scufunde, în noaptea de Anul Nou, o oglindă într-un butoi cu apă. Apoi, aprindea o lumânare. Tradiţia populară spune că, la lumina tremurătoare a lumânării, fata putea întrezări chipul celui ursit. Toate aceste practici au fost respinse de Biserica Creştină, însă ele au rezistat în satele risipite pe tot cuprinsul Ardealului.
