Povestea scandalului în care este implicat Christian Wulff, preşedintele Germaniei, începe în 2010 – când acesta era încă premierul landului Saxonia Inferioară. După ce doi membri ai parlamentului landului l-au întrebat în plen dacă întreţine legături de afaceri cu antreprenorul Egon Geerkens, presupus că i-ar fi mijlocit lui Wulff condiţii avantajoase pentru un zbor cu compania aeriană Air Berlin, biroul de presă al lui Wulff a emis un comunicat conform căruia „în ultimii 10 ani, premierul nu a avut nici o legătură de afaceri” cu Geerkens şi societăţile conduse de acesta.
La acea vreme, discuţia părea încheiată – nu însă şi pentru reporterii tabloidului Bild; aceştia au dezvăluit la începutul lunii decembrie 2011 că Wulff împrumutase în 2008 suma de 500.000 euro de la soţia lui Geerkens pentru a îşi cumpăra o casă în Hanovra – şi că aşadar declaraţia premierului (devenit, în iunie 2010, preşedinte al statului) putea fi interpretată drept o încercare de înşelăciune a parlamentului landului german.
Susţinere din toate părţile
Dezvăluirile tabloidului au stârnit doar puţine reacţii: Angela Merkel, colegă de partid cu Wulff, l-a asigurat pe acesta că are în continuare încrederea şi susţinerea sa, iar membrii partidelor de guvernământ i-au luat apărarea, numind declaraţia sa o „greşeală”, însă nicidecum una deosebit de gravă. Nici liderii opoziţiei nu s-au arătat dispuşi să îl atace pe preşedinte, şeful Partidului Social-Democrat, Sigmar Gabriel, cerându-i lui Wulff doar să „răspundă întrebărilor rămase deschise”, după cum relatează publicaţia Der Spiegel, şi adăugând că modul în care preşedintele va trata problema este „numai treaba acestuia”.
Şi pentru o mare parte a populaţiei scandalul a fost mai curând neimportant; conform unui sondaj de opinie realizat de institutul Emnid, numai 19% dintre participanţi erau de părere că preşedintele ar trebui să îşi prezinte demisia, în timp ce 74% considerau că acest lucru nu este necesar.
În 15 decembrie, preşedintele a oferit presei mai multe detalii asupra împrumutului primit de la Geerkens; astfel, în februarie 2010, Wulff a returnat banii printr-un împrumut primit de la banca BW-Bank, care aparţine landului Baden-Württenberg, şi care a fost transformat, la finele lui 2011, într-un credit imobiliar pe termen lung.
Însă şi de această dată presa a semnalat mai multe nereguli; astfel, la împrumutul primit în 2010, Wulff a beneficiat de nişte condiţii neobişnuite, rata dobânzii fiind de numai jumătate din cea oferită în mod normal clienţilor băncii. De asemenea, publicaţia Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung a atras atenţia asupra unui alt detaliu: Wulff a declarat în 15 decembrie că „există un contract privind creditul imobiliar” – însă acesta nu a fost semnat decât şase zile mai târziu. Deşi afirmaţia lui Wulff nu era greşită, impresia dată de preşedinte era că respectivul contract ar fi intrat deja în vigoare – ceea ce nu era adevărat.
„Război” împotriva unui tabloid
Totodată, Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung a dezvăluit şi că Wulff a încercat să oprească publicarea articolului din tabloidul Bild, sunându-l cu o zi înainte de apariţie pe redactorul-şef al ziarului, Kai Diekmann. Cum acesta nu a răspuns, Wulff a lăsat un mesaj furios, ameninţând cu o „ruptură definitivă” a relaţiilor sale cu editura Springer, căreia îi aparţine tabloidul, şi afirmând că va „purta un război” împotriva ziarului. Mai târziu, Wulff a lăsat alt mesaj pe mesageria vocală a lui Diekmann, cerându-şi scuze pentru izbucnirea anterioară.
Şi mai gravă este însă o altă acuzaţie, adusă de publicaţia Der Spiegel; aceasta aminteşte că Wulff a fost unul dintre personajele principale ale salvării companiei Porsche, aflată în 2009 la un pas de incapacitatea de plată. Wulff, la acea vreme încă premier al Saxoniei Inferioare şi totodată membru al consiliului administrativ al firmei Volkswagen (la care Saxonia Inferioară este acţionar), a mijlocit cumpărarea unui pachet de acţiuni Porsche de către Volkswagen. Printre cei care au profitat de pe urma salvării Porsche s-a numărat şi BW-Bank, căreia Porsche îi datora mai multe miliarde de euro. Un purtător de cuvânt al băncii a numit sugestia că preşedintele a beneficiat de condiţiile neobişnuite din partea instituţiei drept mulţumire pentru ajutorul acordat „o tâmpenie absolută” – însă Roswitha Blind, unul dintre membrii consiliului de administraţie al BW-Bank, a declarat pentru cotidianul Frankfurter Rundschau că întreaga poveste „are un gust ciudat”. Totodată, banca a anunţat deschiderea unei anchete interne. Nu este exclus ca în cazul Wulff, întrebarea parlamentarilor saxoni din 2010 să îşi găsească rezolvarea în 2012 – iar aceasta s-ar putea să nu fie tocmai pe placul preşedintelui.
