3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialTurişti rătăciţi în Masivul Şureanu

Turişti rătăciţi în Masivul Şureanu

Sase adulţi şi doi copii, care se întorceau cu un microbuz de la Domeniul schiabil Şureanu, s-au rătăcit după ce au ales un traseu folosit de utilaje forestiere. Cei opt turişti – trei femei, trei bărbaţi şi doi copii – se îndreptau spre municipiul Sebeş, iar la o bifurcaţie au ales din greşeală un drum forestier. Ulterior, microbuzul în care se aflau s-a înzăpezit pe Valea Prigoanei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, maior Ovidiu Jurcoveţ, „după mai multe încercări eşuate de a scoate vehiculul din zăpadă, conducătorul grupului a anunţat incidentul la 112 şi a solicitat ajutor”.

Un echipaj format din trei jandarmi montani de la Postul Şugag a ajuns la locul unde se aflau turiştii şi au reuşit deblocarea microbuzului.

Domeniul schiabil Şureanu, aflat la 1.900 de metri altitudine, în extremitatea sudică a judeţului Alba, dispune de şapte pârtii cu diferite grade de dificultate şi lungimi.

Foarte mulţi turişti au ales de sărbători să schieze aici, pentru că stratul de zăpadă atinge, în zonă, în această perioadă peste 30 de centimetri.

Pentru că pârtia nu este dotată cu nocturnă, la Şureanu turiştii schiază doar până la ora 16.30.

Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă