Anul 2012 se anunţă deja ca un an apocaliptic şi fără a mai recurge la fricile milenariste relansate cu ajutorul mitului mayaş al sfârşitului lumii. Oricum, pentru că o etapă din istoria lumii s-a încheiat, iar viitorul este pe cât de imprevizibil, pe atât de înfricoşător, fricile prind. În aceste condiţii anul 2012 se va afla în România sub dublul impact a două tendinţe negative: contextul economic european şi internaţional, pe de o parte, şi accentuarea neoautoritarismului postdemocratic intern pe de altă parte.
În condiţiile crizei sistemice globale – începu-tă acum cinci ani ca o criza a ali-mentaţiei în zonele sărace ale lumii, pentru a evolua apoi spre o criză generală a resurselor, urmată în 2008 de criza financiară şi intrată în 2011 în faza politică cu tendinţe antidemocratice – evoluţia politică a României nu poate fi contrastantă. Nu democraţia, ci atacul direct sau indirect împotriva acesteia va domina anul ce vine.
După ce anul 2011 a consacrat un stil politic bazat pe lipsă programatică a oricărei deschideri către orice formă de dialog, după ce democraţia consensuală a fost înlocuită cu un majoritarism mecanic, viaţa politică românească, şi aşa violentă, a atins un grad de tensiune care aminteşte de începutul anilor ’90. „Brutalitatea” politicilor de austeritate, imposibil de imaginat în ţări democratice precum Germania sau Franţa, l-a şocat, de altfel, şi pe directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl. Căci, atacul sistematic împotriva „satului social”, prezentat de preşedintele României – în contradicţie cu prevederile articolului 1 al Constituţiei ce definesc România ca stat social, dar şi ale articolului 80, alineatul 2, care stipu-lează că şeful statului „veghează la respectarea” legii fundamentale – ca principala problemă a societăţii contemporane afectează calitatea democraţiei.
În 2012 toate tensiunile acumulate în anii de criză economică şi exacerbate de stilul politic al preşedintelui Băsescu vor fi accentuate de o campanie electorală a cărei agresivitate poate deja fi anticipată. În paralel, încercarea de fragmentare a câmpului politic, cu scopul de a limita votul în favoarea USL, va imprima conflictului politic caracterul unui război total. Nu vor lipsi accentele naţionaliste, populiste şi justiţiare pentru a alimenta votul antisistem canalizat către noi „mişcări” politice. Fricile de zi cu zi şi problemele sociale vor fi speculate de organizaţiile antisistem văzute de „artizanii” diversiunii politice ca o alternativă la USL.
Pentru ca schimbarea de tendinţă să se realizeze, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare nu este suficientă. De aceea, „reforma” sistemului electoral, modificarea Constituţiei, precum şi regionalizarea pot fi etapele unui plan care să transforme configuraţia politică actuală.
Pentru ce tot acest efort? Care este sensul ultim al acestei risipe de energie? Mai ales că rezultatul unor astfel de operaţiuni „revoluţionare” ar putea fi sau intrarea într-o fază de instabilitate politică cronică, sau o derivă populistă care, în condiţiile slăbiciunii genetice a democraţiei româneşti, ar putea închide scurta paranteză postdecembristă. 
Cristian Pîrvulescu este analist politic
