4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecial10.000 de euro, bugetul mediu al românilor pentru organizarea unei nunţi

10.000 de euro, bugetul mediu al românilor pentru organizarea unei nunţi

Românii sunt darnici când vine vorba de banii necesari pentru organizarea unei nunţi. 56%  dintre cei care au răspuns unui studiu efectuat de OLX au declarat că ar plăti până la 10.000 de euro pentru un astfel de eveniment. O treime dintre viitoarele mirese ar investi aproximativ 2.000 lei pentru rochia pe care o vor purta în cea mai importantă zi din viaţa lor.  Bărbații sunt mai puțin darnici. 34% dintre aceștia ar da 1000 de lei pentru costumul de mire.

56% dintre respondenți sunt dispuși să investească până la 10.000 de euro pentru organizarea unei nunți, în timp ce alți 22% spun că ar plăti chiar dublu. Doar 10% dintre români au declarat că își permit să dea pentru o nuntă chiar și 30.000 de euro.

În ceea ce privește rochia de mireasă, o treime dintre viitoarele mirese ar investi aproximativ 2.000 lei, iar un sfert dintre acestea până la 1.000 lei. 18 la sută dintre româncele întrebate de OLX plănuiesc să cumpere o rochie de mireasă de 3.000 de lei sau chiar mai scumpă.

În cazul bărbaților, achiziția unui costum de mire implică un buget mai mic,  de cel mult 1.000 lei pentru 34 la sută dintre cei întrebați. Doar unul din cinci bărbați ar aloca o sumă de până la 2.000 lei.

Potrivit studiului, 60% dintre românii chestionați își rezervă spațiul pentru marele eveniment cu cel puțin un an înainte, în timp ce 30% dintre ei se pregătesc cu trei ani înainte.

Pe OLX se găsesc peste 15.000 de oferte pentru rochii de mireasă, dintre care aproximativ jumatate au fost scoase la vânzare în primele luni ale acestui an.

„Cei mai mulți români sunt pragmatici și atunci când vorbim despre cel mai important moment din viața lor. În primele luni din 2017, un sfert dintre cele aproape 7.000 de anunțuri noi cu rochii de mireasă scoase la vânzare pe OLX au fost declarate vândute de proprietarele lor într-o săptămână”, a explicat Răzvan Acsente, directorul de marketing al OLX Group Romania.

Cea mai scumpă rochie de mireasă de pe platforma de anunțuri poartă semnatură designerului israelian Galia Lahav și a fost scoasă la vânzare la prețul de 22.000 lei (5.000 de euro), cu 40% mai ieftină decât prețul inițial.

Studiul a fost efectuat în luna martie 2017 pe un eșantion de 2.531 de utilizatori OLX cu vârstele cuprinse între 25-34 de ani, dintre care 61% au fost femei.

 

 

 

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă