Update 3: Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următorii inculpaţi şi învinuiţi:
MLADIN ADRIAN, primar al comunei Jilava în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni
MUŞAT APOSTOL, primarul comunei Snagov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă, în formă continuată şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni
ROMAN GHEORGHE, vicepreşedintele Consiliului judeţean Ilfov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni
SZASZ OVIDIU, finul primarului comunei Jilava, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni
SCAEŢEANU ION, persoană din anturajul primarului comunei Snagov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă fals intelectual, în forma participaţiei improprii, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni
CURPENE ROXANA, notar public, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi fals intelectual, în formă participaţiei improprii,
CUŢARU EUGENIA, notar public, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărarea de influenţă,
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În perioada martie – noiembrie 2011, inculpaţii Mladin Adrian, Muşat Apostol, Szasz Ovidiu, Roman Gheorghe şi învinuitul Scaeţeanu Ion, în calităţile menţionate, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană denunţătoare, au acţionat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia şi emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunţătorul le achiziţionase anterior.
Terenurile, în suprafaţă totala de 23,8 hectare, situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov, erau amplasate într-o zonă în care nu exista un plan parcelar şi, deci, nu puteau fi intabulate. Interesul denunţătorului era ca aceste terenuri să fie învecinate unul cu celălalt, pentru ca, după întocmirea planului parcelar şi eliberarea documentelor cadastrale, acestea să poată fi alipite / unite într-un singur lot în evidenţele funciare şi apoi vândute unei societăţi comerciale.
Astfel, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul Mladin Adrian i-a pretins denunţătorului suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcţiei, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite. De asemenea, primarul Mladin Adrian s-a angajat să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză.
La data de 28 iulie 2011, inculpatul Mladin Adrian l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit şi inculpatul Muşat Apostol care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului Mladin Adrian şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb, i-a pretins denunţătorului, direct şi prin intermediar, suma de 1.100.000 euro. Pentru a ascunde şi garanta obţinerea mitei, primarul Muşat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaeţeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, din care să rezulte că Scaeţeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului. În cele din urma însă, Scaeţeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 euro.
În perioada iulie-septembrie 2011, notarul public Curpene Roxana, inculpată în cauză, l-a sprijinit şi ajutat pe Scaeţeanu Ion în toate demersurile acestuia făcute în vederea obţinerii sumei de 2.500.000 euro drept mită de la denunţător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul.
La, rândul său, prin intermediul primarul comunei Snagov Muşat Apostol, inculpatul Roman Gheorghe, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Ilfov, a pretins suma de 100.000 euro denunţătorului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, astfel încât să o determine să avizeze planul parcelar întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, în care erau incluse toate terenurile denunţătorului şi a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri.
Inculpata Cuţaru Eugenia, notar public, l-a sprijinit şi ajutat pe denunţător să întocmească acte autentice, cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund şi totodată garantează darea unor sume mari de bani cu titlul de mită primarilor comunelor Jilava şi Snagov.
În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit, iar Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.
Inculpaţilor Mladin Adrian, Muşat Apostol, Roman Gheorghe, Szasz Ovidiu, Cuţaru Eugenia, Curpene Roxana şi învinuitului Scaeţeanu Ion li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 20 decembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor şase inculpaţi (Mladin Adrian, Muşat Apostol, Roman Gheorghe, Szasz Ovidiu, Cuţaru Eugenia, Curpene Roxana). La data de 21 decembrie 2011, cei şase urmează a fi prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În cauză se efectuează acte de urmărite penală şi faţă de alte persoane.
În prezentul dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I – Direcţia Generală Anticorupţie.
Update 2: Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gheorghe Roman, fiul primarului comunei Jilava, Szasz Ovidiu, şi doi notari publici au fost reţinuţi de procurorii DNA, în dosarul în care au fost deja reţinuţi edilii din Snagov şi Jilava pentru afaceri cu terenuri, relatează Mediafax.
Update 1: Începând cu ora 12.30, Curtea de Apel Bucureşti judecă propunerea de arestare formulată de procurorii DNA pe numele celor doi edili.
Tot în acest dosar procurorii mai cer arestarea şi a doi notari, Roxana Curpene şi Eugenia Cuţaru. Una dintre acestea ar fi încercat să îl sprijine pe Mladin în tentativa acestuia de a lua mită. Au mai fost reţinute încă două personaje: Gheorghe Roman şi Ovidiu Sasu.
Primarii din comuna Jilava, Mladin Adrian, şi Snagov, Apostol Muşat, au fost reţinuţi pentru luare de mită. Ei sunt acuzaţii de procurorii anticorupţie că ar fi primit bani în schimbul retrocedării unor terenuri. Ei vor fi propuşi pentru arestare preventivă. Muşat Apostol şi Adrian Mladin sunt suspectaţi de luare de mită într-un dosar de corupţie, referitor la mai multe schimburi de terenuri.
Procurorii DNA îi bănuiesc pe cei doi edili că ar fi acordat mai multor persoane terenuri scumpe, în special în zona de nord a Capitalei.
În acest caz, a fost audiată şi şefa Oficiului de Cadastru Ilfov, în calitate de martor.
Primarul din Snagov este membru PDL şi are, conform declaraţiei de avere completate în ianuarie 2011, un teren de 175 de metri pătraţi şi o casă, ambele dobândite în 1998.
Apostol Muşat a mai înstrăinat în 25 octombrie 2010 un bun mobil în valoare de 35.000 de euro. Edilul din Snagov a avut, în 2010, un venit de 24.345 lei iar soţia acestuia, Săvica Muşat, de 8.000 de lei.
Primarul din Jilava, Adrian Mladin, este membru UNPR.
Citiţi şi „O prietenie de 2 milioane euro. Ce caută DNA la Jilava şi Snagov” .
Stire in curs de actualizare