Era inevitabil ca regula complet necapitalistă impusă întregului sistem capitalist de către componenta sa financiar-bancară – anume ca investitorii zişi „financiari”, adică cei ce aleg să facă profituri nu din afaceri, ci direct din achiziţii de titluri de valoare sau speculaţii pe curs ori pe dobânzi, să nu piardă niciodată nimic, căci, dacă nu-i compensează piaţa, s-o facă statele! – să ducă la altceva decât la ceea ce a dus.
La adăpostul acestei reguli, în timp ce investitorii în afaceri s-au subţiat, investitorii „financiari” au devenit mereu mai numeroşi şi au băgat bănet mereu mai mult în acest cazino fără pierderi, făcând ravagii mereu mai mari. Iar statele, tot preluând prin propria îndatorare consecinţele, adică acoperind compensările când piaţa n-o făcea, au ajuns ele însele în incapacitate de plată. Datoriile pe plan global în acest cazino au depăşit veniturile, iar, în ultimul timp, creşterea lor vertiginoasă a surclasat şi creşterea preţurilor.
Şi, evident, nu mai este din ce să fie plătite! Structural, criza globală a datoriilor, prin preluările de către state, a devenit o criză a datoriilor suverane, adică a datoriilor creditorilor de ultimă instanţă. Unicul plătitor fiind populaţia, nu se cunosc din istorie decât -două modalităţi de a o forţa să achite ea oalele sparte: una este războiul (adică de a o pune la plată în numele luptei cu un -inamic imaginar dacă unul real nu există!) şi alta, la care probabil se va apela, o constituie -inflaţia. O inflaţie de 10-15% -anual absoarbe rapid, în câţiva ani, pe seama reducerii nivelului de trai real al populaţiei, excrescenţele datoriilor uriaşe altfel neplătibile.
În orice caz, aşa cum era inevitabil ca regula cu pricina să conducă la o criză a datoriilor suverane, pe care statele aşteaptă momentul să le arunce asupra plătitorului ultim care este populaţia, tot aşa este inevitabil ca statele, ajunse la mare strâmtoare nu numai politic, dar şi economico-financiar în sine, să intre în înfruntare (dacă nu chiar în coliziune) cu capitalul financiar-bancar din arealul internaţional, inclusiv chiar cu cel din propria ţară! Şi asta, oricât de liberale şi „capitaliste” ar fi guvernările din aceste state.
Se poate considera că s-a intrat într-o nouă epocă de înfruntare între autorităţile statale şi investitorii „financiari” privaţi sau, poate mai degrabă spus, că s-a deschis o nouă pagină a vechii înfruntări dintre state şi pieţe.
Indiferent cât va fi ignorat, factorul social va juca un rol masiv, poate decisiv, în această înfruntare, înclinând balanţa de partea abordărilor statale. Cei ce nu simt de unde bate vântul şi vor miza pe abordările corporatiste şi chiar aservirile corporatiste – cum, din păcate, se cam face pe la Bucureşti – vor fi pierzători.
În mod logic, regula de privilegiere a investitorilor „financiari” va fi, cel puţin pentru început, în centrul disputei. Deja o breşă s-a făcut în cadrul acordului intereuropean de finanţare a Greciei: dacă acesta va funcţiona, investitori privaţi în titluri greceşti ar urma să suporte o parte din nota de plată! Cu toate că artizanii acordului insistă că este o abordare specială pentru un caz special, ştie prea bine toată lumea că poate fi vorba doar de un precedent.
Relevant pentru ceea ce se va întâmpla de acum încolo este însuşi modul în care a intervenit precedentul. La presiuni interne imense (din partea contribuabililor votanţi) – deci influenţa unui factor social! -, Germania a propus şi până la urmă a impus această breşă în regula ce părea intangibilă. Şi a făcut-o în ciuda împotrivirii vehemente şi a ameninţărilor cu măsuri de retorsiune din partea întregului capital financiar-bancar privat, în frunte cu a sa „coloană a -cincea” pe care o constituie agenţiile internaţionale de rating. Acestea au avertizat că vor trata „contribuţia” investitorilor privaţi ca un default parţial al Greciei, cu consecinţa subminării acordului de finanţare. Mai mult, au redus şi ratingul datoriei publice a SUA într-o încercare aproape disperată de a nu se îndrăzni cumva noi paşi în scoaterea de pe rol a privilegiilor investitorilor „financiari” privaţi. Primul pas a fost însă făcut. Ceilalţi îi va face factorul social.
Ilie Şerbănescu este -analist economic
