2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialMahmoud Abbas: Aderarea la UNESCO reprezintă o primă recunoaştere a "Palestinei"

Mahmoud Abbas: Aderarea la UNESCO reprezintă o primă recunoaştere a „Palestinei”

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a declarat marţi, la Paris, că aderarea la UNESCO reprezintă „o primă recunoaştere a Palestinei, sperând că aceasta este de bun augur pentru admiterea statului palestinian şi în alte organizaţii internaţionale”, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Este emoţionant să vedem drapelul nostru arborat între o sută de alte drapele ale ONU”, a mai adăugat preşedintele într-un discurs despre aderarea Palestinei la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Ştiinţă, Cultură şi Educaţie.

„Acceptarea noastră de astăzi, este un motiv de mândrie. Palestina a renăscut. În ciuda dificultăţilor impuse de blocade, noi ne-am păstrat patrimoniul”, a mai afirmat Mahmoud Abbas.

Din partea UNESCO, directorul general al organizaţiei, Irina Bokova, a declarat că „această admitere reprezintă o şansă pentru Palestina de a arăta lumii că reconstrucţia sa este bazată atât pe educaţie cât şi pe cultură”. Drapelul palestinian a fost arborat, în premieră, la un sediu ONU.

Aderarea Palestinei la UNESCO, în 31 octombrie, a atras critici dure din partea Israelului şi a Statelor Unite.

Cele mai citite

China va depăși Occidentul în vânzările de mașini electrice în 2025

Prognozele pentru 2025 indică o creștere spectaculoasă a vânzărilor de automobile electrice în China, care ar putea atinge 12 milioane de unități, aproape dublu...

Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică, după cererea hotelierilor

Consiliul Local Alba Iulia a votat, la începutul acestei săptămâni, pentru suspendarea taxei de promovare turistică, care se aplica turiștilor cazați în municipiu. Decizia...

Peste 3.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov în perioada Crăciunului

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a înregistrat 3.009 solicitări între dimineața zilei de 24 decembrie și dimineața zilei de joi, a anunțat managerul instituției,...
Ultima oră
Pe aceeași temă