4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialBihor: Cetăţean ungar, administrator al unei firme, urmărit penal pentru o evaziune...

Bihor: Cetăţean ungar, administrator al unei firme, urmărit penal pentru o evaziune de peste două milioane de lei

Un cetăţean ungar, administrator al unei firme din localitatea bihoreană Cefa, este urmărit penal pentru o evaziune fiscală de peste două milioane de lei, fiind suspectat că a înregistrat tranzacţii intracomunitare fictive în documentele contabile ale societăţii, potrivit corespondentului Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, marţi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală împotriva unui cetăţean ungar pentru evaziune fiscală.

Bărbatul de 57 de ani este acuzat că, în perioada 2009 – 2010, în calitate de asociat unic şi administrator al unei firme din localitatea bihoreană Cefa, a înregistrat în actele contabile livrări intracomunitare de anvelope auto, în valoare totală de 3.629.894 de lei, care atestau, în mod nereal, diverse tranzacţii comerciale cu parteneri din Ungaria şi Slovacia.

„Totodată, suspectul este acuzat că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale prin declararea inexactă a sediului social al societăţii, la care nu a desfăşurat niciun fel de activităţi comerciale”, a spus Dinu.

Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 2.116.591 de lei.

Cetăţeanul ungar este cercetat în stare de libertate.

Cele mai citite

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă