17.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportSemcu renunţă la demisia de la şefia PNL Prahova, dar unii membri...

Semcu renunţă la demisia de la şefia PNL Prahova, dar unii membri votează un preşedinte interimar

Preşedintele demisionar al PNL Prahova, Adrian Semcu, care vineri seară şi-a prezentat demisia, a anunţat, luni seară, în BP al filialei, că renunţă la gest, dar după plecarea acestuia de la şedinţa Biroul Politic al organizaţiei judeţene cei prezenţi au ales un nou preşedinte interimar.

Adrian Semcu, care vineri seară şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL Prahova, a anunţat, luni seară, în cadrul şedinţei Biroului Politic al PNL Prahova, că renunţă la demisie şi rămâne în funcţia de şef al filialei Prahova a PNL, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL Prahova care au participat la şedinţă.

Semcu a arătat că renunţă la demisie după ce cei mai mulţi dintre primarii şi viceprimarii PNL din judeţ l-au contactat cerându-i să rămână în funcţie şi după ce unii dintre colegii Biroului Politic Central al PNL i-au cerut să renunţe la demisie.

La şedinţa de luni, în care Adrian Semcu a anunţat că renunţă la demisie, a participat şi senatorul de Prahova Theodor Meleşcanu, vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.

După ce a anunţat că renunţă la demisie, Adrian Semcu a precizat că va convoca Delegaţia Permanentă a PNL Prahova căreia îi va cere votul de încredere şi a părăsit sala de şedinţe. Conform surselor citate, senatorul Theodor Meleşcanu a rămas în sala de şedinţe după plecarea lui Adrian Semcu şi le-a explicat celor din conducerea PNL Prahova că, prin retragerea demisiei, acesta rămâne la şefia filialei. Ulterior şi Meleşcanu a părăsit sala de şedinţe.

După plecarea celor doi dar şi a celor din conducerea PNL Prahova care îl susţin pe Semcu, oponenţii acestuia au rămas în sala de şedinţe, unde, au supus la vot alegerea unui preşedinte interimar, pe buletinul de vot figurând doar numele prim-vicepreşedintelui PNL Prahova, Virgil Guran.

În urma scrutinului intern la care au participat 21 dintre cei 31 de membri ai Biroului Politic al PNL Prahova, Guran a fost ales preşedinte interimar al filialei judeţene. Acesta a primit 19 dintre cele 21 de voturi, pentru că doi dintre participanţii la scrutin nu s-au exprimat.

Adrian Semcu nu a făcut nicio declaraţie la finalul şedinţei în care a anunţat că renunţă la demisie.

Vineri seară preşedintele PNL Crin Antonescu a participat la Ploieşti la o şedinţă extraordinară a conducerii PNL Prahova, şedinţă care a durat patru ore şi la finalul căreia Adrian Semcu şi-a anunţat demisia, precizând că rămâne membru PNL, partid din care face parte din anul 1990.

Surse din PNL Prahova au declarat că Crin Antonescu a fost prezent la Ploieşti după ce conducerea centrală a PNL a primit o scrisoare semnată de un deputat, patru consilieri judeţeni, doi consilieri locali şi un primar liberal, care cereau schimbarea din funcţie a conducerii PNL Prahova şi PNL Ploieşti acuzând colaborarea dintre PNL şi PDL la nivelul judeţului Prahova. textul scrisorii nu a fost făcut public iar semnatarii nu au vorbit presei despre conţinutul acesteia.

Cele mai citite

Apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au cuprins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7.000 de persoane au rămas fără adăpost, fără...

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...
Ultima oră
Pe aceeași temă