16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialDughenele din sangeacul de Lipova

Dughenele din sangeacul de Lipova

În perioada în care era capitala unei provincii a Imperiului Otoman, Lipova era un oraş înfloritor.

 

Bazarul „Sub dughene”, cunoscut sub numele de Bazarul turcesc din Lipova, este unic în România. Construit de turci, în urmă cu patru secole, bazarul a avut rol comercial. În perioada medievală, Lipova a fost un oraş înfloritor, mai dezvoltat decât Aradul, iar negustorii din întreg Imperiul Otoman au trecut prin Lipova, unde au încercat să-şi vândă produsele. Astăzi, Bazarul turcesc adăposteşte micii întreprinzători din oraş, dar clădirea necesită reparaţii serioase. Nimeni nu pare preocupat de conservarea Bazarului, care se găseşte într-o stare jalnică.

Lipova, sangeac turcesc

Turcii au lăsat moştenire oraşului arădean Lipova un bazar şi canalizarea, ambele încă funcţionale după mai bine de patru secole. Lipova a fost menţionată pentru prima oară într-un document al Cancelariei Regale a Ungariei, în anul 1245. Regele Bela al IV-lea a ordonat refacerea fortificaţiilor cetăţii, distruse de invazia tătară din 1241. Cetatea s-a dezvoltat şi în Cronica Pictată de la Viena, a fost menţionat faptul că, în 1325-1327, regele Carol I a ridicat în cinstea vărului său, Sfântul Ludovic de Touluse, o mănăstire pentru ordinul franciscanilor, pe lângă care a funcţionat şi o şcoală de călugări. Din 1334 a existat o tipografie în care s-au ştanţat monede, care au fost numite „mărci de Lipova” ori florini de aur. Câţiva ani mai târziu, cronicile vorbesc despre existenţa lui Petru Medicus, un doctor vestit în întreaga zonă. În anul 1426, împăratul Sigismund de Luxemburg a dăruit Cetatea Lipovei fiului ţarului Bulgariei, Şişman, şi în această perioadă a început construcţia unei biserci ortodoxe. În 1446, Iancu de Hunedoara a fost investit cu toate drepturile asupra târgului Lipova. Pentru merite deosebite în lupta împotriva turcilor, în 1529, Lipova a devenit oraş liber regesc şi cetate de scaun de judecată. Aşezată pe râul Mureş şi cu o importanţă strategică, Lipova a fost disputată între habsburgi şi otomani.

În 1550, turcii au atacat Cetatea Lipova, pe care au cucerit-o după lupte puternice, au pierdut-o şi apoi au recucerit-o din nou, apoi au transformat-o în Sangeac turcesc în cadrul Paşalâcului Timişoara. Legenda spune că, imediat după cucerirea cetăţii de către turci, aceştia l-ar fi omorât pe episcopul de Lipova. În 1595 Lipova a ajuns sub ocupaţia armatelor transilvănene şi în 1599 a fost, pentru scurt timp, cucerită de către Mihai Viteazul. Între 1616-1669, Lipova a devenit din nou sangeac turcesc pentru 53 de ani. În perioada 1637-1672, a fost construit Bazarul turcesc. Turcii au captat un izvor cu apă potabilă şi au canalizat oraşul. „La Lipova a poposit cunoscutul istoric, geograf şi scriitor turc, Evliya Çelebi, care a descris-o ca fiind una dintre cele mai mari şi mai dezvoltate cetăţi din zonă”, spun istoricii. Cetatea, conform istoricului turc, a avut o lungime 10.000 de paşi şi cinci porţi. În cetate au existat cinci geamii, un mecet, case cu şindrilă, multe vii, străzi pardosite cu scânduri, două prăvălii, comerţ cu sare, cu haine de postav şi încă două cetăţi mai mici. Lipova a rămas sub dominaţia otomană până în 1718. Turcii au aruncat în aer Cetatea, în asediul din 1695 şi nu au mai reconstruit-o. Austriecii au eliberat Lipova în 1718 şi aceasta a devenit astfel o aşezare din Imperiul Austro-Ungar.

Unic în România

Bazarul „Sub dughene” se găseşte pe Lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii. Istoricii spun că datează din a doua etapă a stăpânirii otomane. El a fost construit în perioada 1637-1672, ca o necesitate pentru comercianţii din Cetatea Lipovei şi cei care au venit din centrul Europei, Ţările româneşti şi din întreg Imperiul otoman.

Din construcţia iniţială au fost menţinute multe elemente, printre care faţada decorativă cu fronton triunghiular, arcadele şi pilaştrii în dosul cărora există un larg pasaj pentru cumpărători. În centrul clădirii se găseşte un frontispiciu triunghiular, decorat cu cinci discuri ceramice care par a fi de provenienţă mai târzie. Clădirea este utilizată şi astăzi ca spaţiu comercial, însă mult mai modeştii negustori motivează că sunt afectaţi de criză. 

Prezent jalnic

Deşi este unic în România, Bazarul de la Lipova se află într-o stare jalnică. Primăria Lipova nu este deloc interesată să-şi conserve trecutul. În lupta pentru a atrage investitorii străini, care nu vin, şi fonduri europene, conducerea oraşului Lipova neglijează latura istorică a localităţii, care ar atrage turiştii ca un magnet. Căci Lipova, încremenită parcă în timp, cu străzi pietruite şi case care te împing cu două secole în urmă, ar putea aduce bunăstarea mult visată, dacă ar exista un interes minim de promovare a istoriei, afirmă localnicii.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă