Produsul intern brut (PIB) pentru trimestrul al III lea a fost, în termeni reali, în creştere faţă de trimestrul al II lea, potrivit Statisticii. Comparat cu trimestrul III al anului trecut, creşterea PIB-ului în trimestrul III al acestui an este de 4,4%.
Creşterea economică a fost susţinută în principal de agricultură, urmată de construcţii, industrie şi comerţ. Agricultura (împreună cu silvicultura şi piscicultura) a fost ramura economiei care a înregistrat creşterea cea mai importantă (peste 22%). În semestrul anterior, creşterea PIB-ului fusese susţinută în principal de industrie, urmată de agricultură, iar în construcţii se înregistrase o scădere a volumului de activitate.
Serviciile, în scădere
Reducerea volumului de activitate în trimestrul al treilea s-a înregistrat în alte activităţi de servicii (-3,1%). Ca o consecinţă a evoluţiei pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creştere.
Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în trimestrul al treilea cererea internă a crescut cu 5,1%, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2010. Consumul final total a avansat cu 2,8%, ca urmare a creşterii volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei cu 3,6%. Cheltuiala pentru consum final a administraţiilor publice s-a redus cu 0,5%.
Un efect negativ asupra PIB l-a avut în continuare evoluţia exportului net ca urmare a creşterii mai accentuate importurilor comparativ cu exporturile.
Creşterea de 4,4% a PIB-ului în trimestrul III faţă de perioada similară a anului trecut este consemnată şi de Biroul european de statistică – Eurostat. În acest clasament, România se află pe poziţia a cincea după creşterea economică înregistrată în trimestrul al treilea. Pe primul loc la creşterea economică din trimestrul al treilea se află Estonia (7,9%), urmată de Lituania, Letonia şi Suedia. Cea mai mare scădere a PIB-ului din UE a fost în Irlanda (-5,2), urmată de Portugalia, Cipru, Danemarca şi Slovenia.
Creşterea economică în trimestrul al treilea în zona euro comunicată de Eurostat a fost 0,2%, iar pentru toată zona UE de 0,3%.
Metoda producţiei
Sectoare Creşteri
Agricultură +22,1
Industrie +5,9%
Construcţii +6,9%
Comerţ +1,4%
Servicii -3,1%
Metoda consumului
Componente Creşteri
Consum +2,8%
Investiţii +10,4%
Exporturi +8,9%
(-)Importuri +10,5%
Evoluţii economice
Ţară Creştere anuală
Estonia +7,9%
Lituania +7,3%
Letonia +5,3%
Suedia +4,6%
România +4,4%
(…)
Spania +0,8%
Slovenia -0,1%
Danemarca -0,3%
Cipru -0,6%
Portugalia -1,7%
Irlanda -5,2