4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialAdolescenţii şi fenomenul “sexting” provoacă reacţii exagerate

Adolescenţii şi fenomenul “sexting” provoacă reacţii exagerate

Numărul adolescenţilor care trimit fotografii nud, online sau cu ajutorul telefoanelor mobile, este mult mai mic decât s-a crezut până acum.

Conform unui studiu recent, doar 1% dintre adolescenţii americani, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani, au trimis prietenilor sau colegilor imagini cu propria persoană care implică nuditate explicită (aşa-numitul fenomen „sexting”). Un număr similar de adolescenţi au declarat că au trimis imagini sugestive, fără a fi explicite. În schimb, 7% dintre adolescenţi au declarat că au primit astfel de imagini de la cunoştinţele lor, relatează huffingtonpost.com.

Cercetătorii au chestionat telefonic 1560 de adolescenţi în perioada august 2010 – ianuarie 2011. Studiul a demonstrat că fenomenul „sextingului” este extrem de rar în primii ani ai adolescenţei şi este întâlnit cu precădere în randul adolescenţilor care se apropie de vârsta de 20 de ani. Autorul studiului, cercetătorul Kimberly Mitchell de la Universitatea din New Hampshire, a declarat că nu există motive de îngrijorare în rândul părinţilor.

O serie de studii anterioare, prezentate, luni, în revista „Pediatrics”, au arătat că peste 20% dintre tineri au practicat „sexting”-ul, însă o parte dintre studiile respective au inclus şi tineri care depăşiseră faza adolescenţei. În Marea Britanie, în anii 2008 şi 2009, aproximativ 4000 de cazuri de „sexting” în rândul tinerilor au fost raportate autorităţilor şi mai puţin de o treime dintre cazuri au determinat arestarea autorilor.

În paralel, a fost realizat un al doilea studiu, condus de Janis Wolak, care a constat în trimiterea unor chestionare către 3000 de departamente de poliţie şi realizarea unor interviuri telefonice cu ofiţerii de poliţie despre cazurile de „sexting” din anii 2008 şi 2009.

Dr. Michael Rich, directorul de relaţii cu presa al Spitalului Boston pentru Copii, a declarat că studiile ilustrează modul în care „sextingul” poate include o gamă largă de comportamente şi evidenţiază o problemă pe care societatea o priveşte cu isterie şi cu o atitudine exagerată. Explorarea sexualităţii este un fenomen normal în rândul adolescenţilor, iar acest lucru se întâmplă încă din perioada în care „cineva a desenat o femeie goală pe pereţii unei peşteri, iar tinerii s-au adunat în jurul desenului pentru a-l cerceta”, a declarat Michael Rich.

Dr. Victor Strasburger, un expert medical la Universitatea din New Mexico, a declarat că părinţii, şcolile şi autorităţile de poliţie trebuie să înţeleagă faptul că „adolescenţii sunt programaţi neurologic să facă lucrurile prost”. Creierul unui adolescent nu este suficient de matur pentru a realiza pe deplin consecinţele acţiunilor sale.

În locul urmăririi penale, autorităţile ar trebui să-i înveţe pe adolescenţi să fie responsabili în legătură cu noile tehnologii. Adolescenţilor trebuie să li se spună că, „atunci când afişează o fotografie online sau când o trimit prin intermediul telefonului mobil, ea poate rămâne acolo pentru totdeauna”.

Cele mai citite

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...
Ultima oră
Pe aceeași temă