Metoda poate împiedica recidiva în cazul pedofililor, dacă e însoţită şi de tratament psihologic, cred unii specialişti, bazându-se pe datele din ţările care o folosesc deja. Alţii cred însă că procedura nu elimină şi motivaţia agresiunilor şi spun că tratamentul e inuman.
Codul Penal prevede între doi şi şapte ani de închisoare pentru pedofilie, iar pentru cazurile cu circumstanţe agravante pedeapsa poate creşte până la 10 ani. O lege care prevede castrarea chimică şi monitorizarea prin GPS a pedofililor, după ispăşirea pedepsei cu închisoarea, a fost adoptată tacit de Senat. Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul PDL Alin Popoviciu şi a fost susţinut de alţi 14 deputaţi PDL. Potrivit lui Popoviciu, o astfel de lege este necesară deoarece pedofilia este pedepsită prea uşor în România, iar mulţi dintre cei care comit astfel de delicte cunosc legislaţia. „Multe dintre cazurile petrecute în România au avut ca autori cetăţeni străini, care ştiu că aici pedepsele sunt mai mici”, spune el.
În plus, adaugă deputatul, în ţările care au legiferat castrarea chimică numărul cazurilor de pedofilie a scăzut cu 50%.
Proiectul lui Popoviciu prevede ca această procedură, care constă în administrarea de injecţii sau pastile ce determină corpul uman să producă mai puţin testosteron, inhibând astfel impulsul sexual, să fie aplicată doar unor categorii de condamnaţi. Sunt vizaţi recidiviştii şi cei cu circumstanţe agravante.
Reduce pornirile violente
Care sunt însă şansele ca un astfel de tratament să aibă efect, în condiţiile în care castrarea chimică e o procedură reversibilă, iar „tratamentul” trebuie aplicat pe o perioadă lungă de timp?
Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie, spune că procedura poate funcţiona dacă este în-soţită şi de psihoterapie şi, mai ales, dacă subiectul acesteia este dornic să-şi rezolve problemele. Potrivit lui Cambosie, administrarea unor inhibitori sexuali duce, implicit, şi la reducerea pornirilor violente, aşa că ar reduce şi riscul unor agresiuni nonsexuale din partea celor condamnaţi. „E o soluţie comună foarte multor ţări mult mai civilizate”, adaugă el. Opinia sa este împărtăşită şi de specialişti străini. Fred Berlin, fondatorul Clinicii pentru Deviaţii Sexuale de la universitatea americană Johns Hopkins, declara pentru New York Times că procedura castrării chimice oferă, de asemenea, o plasă de siguranţă, pentru că medicii pot informa autorităţile dacă pacientul nu se mai prezintă la tratament.
Succesul nu e sigur
Dar castrarea chimică nu reprezintă întotdeauna o garanţie. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al americanului Joseph Frank Smith, care a cerut să fie castrat chimic în anii ’70, dar a fost arestat din nou în 1998 pentru pedofilie, după ce încetase tratamentul. Un studiu al Universităţii Northridge din California arată că violul şi alte agresiuni sexuale „sunt comise din dorinţa de putere asupra altora. Castrarea chimică poate scădea impulsul sexual, dar nu e sigur că va elimina motivaţia crimelor”.
Castrarea chimică a pedofililor a devenit, începând de anul trecut, obligatorie în Polonia, în cazuri grave de abuzuri sexuale, iar de anul acesta, în Rusia şi Coreea de Sud. În alte ţări europene şi în unele state americane, persoanele condamnate îşi pot reduce pedeapsa cu închisoarea dacă cer să fie castrate chimic. Parlamentul European a cerut Poloniei să nu promulge legea, dar nu a avut pârghii pentru a impune acest lucru. Consiliul Europei consideră că procedura este „umilitoare şi inumană”.
Aviz negativ la comisii
Popoviciu este sigur că această procedură va fi aprobată şi în România. „Cam toţi (deputaţii – n.r.) acceptă acest proiect de lege”, spune el. Totuşi, proiectul a primit aviz negativ de la comisiile din Senat în faţa căruia a fost prezentat. Comisiile Juridică şi pentru Drepturile Omului au avizat negativ propunerea lui Popoviciu atât din motive tehnice de legislaţie, cât şi pentru că măsurile propuse împotriva pedofililor „afectează integritatea fizică şi psihică a persoanei” şi „pot ridica probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului”.