3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialDirectorul de marketing al Cosmote, Costas Kapetanopoulos, a demisionat. Face T-Mobile primele...

Directorul de marketing al Cosmote, Costas Kapetanopoulos, a demisionat. Face T-Mobile primele mişcări la Bucureşti?

Costas Kapetanopoulos, directorul de marketing şi comunicare al COSMOTE România din septembrie 2005 până în prezent, părăseşte compania şi grupul elen, au anunţat reprezentanţii operatorului de telefonie mobilă printr-un comunicat de presă remis romanialibera.ro.

Kapetanopoulos a renunţat la poziţia din companie „pentru a explora noi oportunităţi în carieră”, se arată în acelaşi comunicat.

Compania nu a numit un nou director în această funcţie, atribuţiile lui Kapetanopoulos urmând să fie preluate momentan de Panos Makris, directorul comercial al Cosmote România.

A doua plecare la vârf pentru OTE, în România, în 2011

Nu este prima plecare din companiile deţinute de compania greacă OTE în România. În iulie 2011, directorul general al Romtelecom – cel mai mare operator de telefonie fixă din România -, Yorgos Ioannidis părăsea compania.

Ioannidis preluase Romtelecom când compania era într-un picaj liber şi a reuşit – după cum a spus în mai multe rânduri – să „facă elefantul să danseze”, transformând operatorul într-unul dintre cei mai importanţi jucători pe pieţele telefoniei fixe, a internetului în bandă largă şi a televiziunii digitale (satelit şi IPTV).

Surse din piaţă spun că această plecare nu a fost dorită neapărat de greci, ci a fost una de conjunctură în negocierile acţionarilor majoritari: grecii şi statul român.

Unesc nemţii Romtelecom cu Cosmote?

De mai bine de doi ani de zile se discută despre o eventuală unire a celor doi operatori – Romtelecom şi Cosmote – într-o singură companie.

La achiziţionarea unui nou pachet de acţiuni al OTE de către nemţii de la T-Mobile (10% – în luna iunie a acestui an), tot mai multă lume se aştepta la o unire a operatorilor OTE din România.

În ciuda faptului că reprezentanţii companiilor locale susţin că îşi vor continua operaţiunile separat, plecarea lui Yorgos Ioannidis a adus o supriză (cel puţin pentru cei din afara industriei): numirea lui Stefanos Theocharopoulos – director general al Cosmote – şi la Romtelecom pe aceeaşi funcţie. Deci, două companii conduse de acelaşi executiv.

În acelaşi timp, cele două companii fac oferte comerciale care includ servicii din portofoliile ambelor companii, iar din acest an clienţii Romtelecom pot folosi minutele pentru apeluri în reţea şi către numere mobile Cosmote, iar clienţii operatorului mobil primesc aceeaşi facilitate pentru apeluri către operatorul fix.

Surse din piaţă au spus în mai multe rânduri că va exista o fuziune între cele două companii şi că procesul se va termina până la finalul lui 2012. Compania nouă ar putea purta numele T-Mobile însă nu există decât speculaţii în această direcţie.

În acelaşi timp, în rezultatele publicate pentru primele trei semestre de către T-Mobile, compania germană anunţă şi cifrele pentru România. Situaţia Cosmote-Romtelecom arată astfel:

Linii de telefonie fixă: 2.523.000 (cu 102.000 mai puţin faţă de septembrie 2010)

Utilizatori internet în bandă largă: 1.052.000 (cu 150.000 mai mult faţă de septembrie 2010)

Utilizatori telefonie mobilă: 6.540.000 (cu 519.000 mai puţin faţă de septembrie 2010).

Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...
Ultima oră
Pe aceeași temă