5 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProfit.ro: Fondul NN își avertizează clienții că sunt discuții publice privind o...

Profit.ro: Fondul NN își avertizează clienții că sunt discuții publice privind o eventuală naționalizare a fondurilor de pensii private

Fondul de pensii NN și-a anunțat clienții cărora le administrează pensia privată obligatorie că, în ultimele săptămâni, au existat discuții în spațiul public privind o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private, informează Profit.ro.

Într-un mesaj cu titlul „Pensia ta privată în centrul dezbaterilor politice", Fondul de pensii NN precizează:

„În ultimele săptămâni, au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influenţate de decizii politice precum îngheţarea valorii procentului din venitul brut aferent contribuţiei la fondul de pensii, blocarea parţială sau integrală a virării acestei contribuţii sau naţionalizarea sumelor acumulate până acum în conturile viitorilor pensionari. De aceea, este important să urmăreşti permanent ce se întâmplă cu pensia ta şi să te implici activ în demersurile de economisire suplimentară pentru un trai decent la bătrâneţe. Sperăm ca aceste detalii să contribuie la o mai bună informare despre pensia ta viitoare. În eventualitatea unor măsuri care ar afecta pensia administrată privat, vom face toate demersurile posibile pentru a apăra dreptul tău la proprietate asupra acestor bani. De asemenea, prin canalele pe care le avem la dispoziţie (site, mass-media, e-mail), te vom ţine la curent cu informaţiile ce pot avea impact asupra viitoarei tale pensii", potrivit Profit.ro.

Potrivit sursei citate, naționalizarea pensiilor private a fost pusă recent pe piață de prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, însă a fost negată vehement de ministrul Finanțelor.

NN Pensii este cel mai mare fond de pensii private obligatorii din România, cu active totale de 12,09 miliarde lei (2,68 miliarde euro), conform ultimei raportări către ASF, la nivelul lunii februarie. NN s-a desprins din grupul ING în 2014, NN Group devenind o companie independentă pe 2 iulie 2014 printr-o ofertă publică inițială (IPO).

Citiți textul integral aici.

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Datoria externă a României a crescut cu 17,8 miliarde euro în primele nouă luni ale anului 2024

Conform datelor prezentate de BNR, datoria externă totală a României, incluzând atât sectorul public, cât și cel privat, a înregistrat o creștere de 17,8...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă