-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportDeputaţii PSD şi PNL acuză existenţa unor suspiciuni în cazul votului la...

Deputaţii PSD şi PNL acuză existenţa unor suspiciuni în cazul votului la Legea asistenţei sociale

Grupurile PSD şi PNL din Camera Deputaţilor au acuzat, marţi, imediat după ce Legea asistenţei sociale a fost adoptată în plen, existenţa unor suspiciuni în legătură cu acest vot, drept pentru care au anunţat că rămân în sală, asigurând cvorumul de şedinţă, dar nu vor mai vota.

Liderul grupului PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că, în semn de protest faţă de modul în care s-a desfăşurat votul la Legea asistenţei sociale, asupra căruia planează suspiciuni, deputaţii liberali vor rămâne în sală, dar vor scoate cartelele din aparatele de vot.

„Şi grupul PSD rămâne în sală, dar nu va vota, iar cartelele vor fi scoase. Nu e prima oară când pe cartelele de la PSD apar listinguri altfel de vot decât a fost dat. Dacă aţi fi vrut să ne convingeţi, trebuia să aşteptaţi ca şi noi să trecem prin băncile dumneavoastră. Era corect, ca să ne demonstraţi că nu au funcţionat cartelele în plus pe care le aveţi asupra dumneavoastră”, a spus şi viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, adresându-se deputaţilor din arcul guvernamental.

Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a respins existenţa unor suspiciuni, spunând că în sala de plen au fost toate televiziunile care au urmărit procesul de vot, iar listingul poate fi verificat oricând.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, Legea asistenţei sociale, deputaţii opoziţiei neexprimându-şi votul.

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente pentru scrutinul prezidențial este de 18.008.480 de cetățeni...
Ultima oră
Pe aceeași temă