În Ierusalim, drumul pe care Hristos l-a parcurs din pretoriul lui Pilat până la locul Răstignirii cuprinde 14 opriri, legate de întâmplări trăite de Iisus pe acest drum. Astăzi ele sunt marcate cu plăcuțe numerotate, însă se pierd ușor în atmosfera locală, colorată de tarabele negustorilor.
Probabil, niciun loc de pe acest pământ nu stârnește atâta interes precum Ierusalimul, cetatea pe care Regele David o alegea în urmă cu aproape 3000 de ani pentru a reprezenta inima regatului iudaic. Situat în Munții Iudeii, între Mediterana și Marea Moartă, la o altitudine de 750 metri deasupra nivelului mării, nu de puține ori acest loc a fost numit pe drept cuvânt Centrul Lumii, Oraşul de Aur sau Orașul Sfânt. Poate tocmai de aceea este revendicat cu atâta pasiune atât de către lumea iudaică, de cea musulmană, cât și de cea creștină. În Ierusalim se găsesc cele mai venerate locuri de pelerinaj.
Pentru evrei nu există loc mai sfânt decât Zidul Plângerii. Situat pe muntele Moria, el amintește de Templul lui Solomon, construit în anul 960 î.Hr. pentru a adăposti „Chivotul Legii“.
Templul a fost dărâmat de babilonieni, iar apoi refăcut în jurul anului 515 î.Hr. Regele Irod cel Mare, în jurul anului 20 î.Hr., a extins artificial platforma muntelui, prin construirea a patru mari ziduri și a unui platou. Acestea înconjurau curtea Templului iudaic. Zidul actual reprezintă doar o mică porțiune din ceea ce a însemnat peretele vestic, după ce Mărețul Templu a fost distrus în anul 70 de către romani.
Zidul are o înălțime de 32 de metri, dintre care doar 19 sunt la suprafața solului, și cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 sunt la vedere. Fiecare crăpătură a zidului este plină de bucățele de hârtie pe care se află notate diferite rugăciuni ale credincioșilor. De două ori pe an acestea sunt scoase și arse pentru a face loc altora. Marea platformă din față este împărțită într-o zonă de rugăciuni, aflată imediat lângă zid, și esplanadă. La rândul ei, platforma din față este împărțită în două: locul pentru bărbați și locul pentru femei. Cu toții jelesc distrugerea Templului, sperând totodată în reclădirea lui.
Nu departe se află octogonalul Dom al Stâncii, cu emblematica sa cupolă aurie, cea mai veche construcție islamică funcțională din lume. A fost construit între anii 687-691 de califul Abd al-Malik. Aici se află Moscheea Al-Aqsa. Tradiția musulmană afirmă că acesta este muntele unde patriarhul Avraam a vrut să-l sacrifice pe fiul său Ismail, după porunca divină, și aici a ajuns mai târziu prorocul Mohammed, fondatorul islamului, în călătoria sa nocturnă pornită din Mecca. El ar fi urcat din acest loc spre cer pentru a vorbi cu trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gabriel. Acest fapt face ca moscheea să fie considerată cel de-al treilea loc sfânt al religiei islamice, după Mecca şi Medina.
Kilometrul 0 al creștinătății
Pentru creștini, în Ierusalim se află Biserica Sfântului Mormânt, kilometrul 0 al creștinătății, locul unde a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Tot aici se află și locurile ce amintesc de cele mai importante episoade ce au precedat acel moment. Așezată imediat în afara zidurilor vechiului oraș, aproape de Poarta Sionului, se înalță Catedrala Adormirea Maicii Domnului, de pe Muntele Sion. Potrivit tradiției locale, edificiul se învecinează cu locul unde Mântuitorul Hristos a luat parte la Cina cea de Taină, unde a prevestit vânzarea Sa, dar și lepădarea lui Petru. Camera se află situată deasupra mormântului regelui David. Legătura simbolică este evidentă, lucru întărit chiar de către Patriarhul Teofil al III-lea, al Ierusalimului:
„Sfântul Proroc David a zis că toată creația aparține Domnului și tot ceea ce ea conține este perfect. Ierusalimul este parte integrantă din creația lui Dumnezeu și, ca atare, este desăvârșit. Dar ceea ce îl face să fie așa de special este faptul că este legat de istoria sfântă, care a început cu Prorocul Moise în Muntele Sinai și s-a încheiat aici, în Țara Sfântă, atât în Betleem, cu întruparea Logosului dumnezeiesc în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, cât și în Ierusalim, cu Pătimirile şi Răstignirea Sa. Tocmai Răstignirea și Învierea Domnului Hristos sunt cele ce au făcut ca această parte a lumii să fie atât de specială. Mai mult, Ierusalimul are privilegiul unic de a fi binecuvântat şi curăţit de Sângele Mântuitorului Iisus Hristos care a curs aici. Acesta este sângele dreptății, dacă vreți să îi spunem așa, și de aceea Ierusalimul este atât de unic și special, pentru că istoria sfântă a început, dar de asemenea s-a și încheiat aici unde a început. Noi nu credem în întâmplări, ci în istoria sfântă. Iar dacă crezi în aceasta, nimic nu este întâmplător; totul face parte din providența divină. Biserica Nașterii este un loc foarte special, pentru că este locul unde Divinitatea și umanitatea s-au întâlnit. Iar locul Nașterii Domnului nu ar fi atât de special fără Răstignirea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.“
Un alt loc semnificativ ce anunță Patimile Mântuitorului îl reprezintă grădina Ghetsimani. După Cina cea de Taină, Mântuitorul se retrage cu ucenicii în această grădină pentru a se ruga. Este un loc cu o puternică încărcătură sufletească. Incapabili să înțeleagă ce urma să se întâmple, ucenicii adorm, încălcând sfatul Mântuitorului, care le spusese: „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios“. Lângă grădină se înalță Biserica Tuturor Națiunilor, sau Basilica Agoniei, deoarece aici se află piatra pe care Mântuitorul s-a rugat cu lacrimi de sânge, în așteptarea trădării lui Iuda.
„Drumul Crucii“
După acest moment începe agonia. Mântuitorul este dus ca un tâlhar în fața arhiereilor, Irod și Pilat, fiecare încercând să paseze celuilalt responsabilitatea unei sentințe. Negăsindu-i vreo vină, dar forțat de mulțimile furioase mobilizate de arhierei, Pilat îl condamnă la moarte pe Iisus, nu înainte de a se spăla, simbolic, pe mâini:
„Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: «Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea». Iar tot poporul a răspuns şi a zis: «Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!»“ (Evanghelia după Matei 27, 24-25)
De acum începe „Drumul Crucii“ sau Via Dolorosa, drumul de calvar pe care Mântuitorul îl parcurge din pretoriul lui Pilat până la locul Răstignirii. Traseul de lângă „Poarta Leilor“ și până la Biserica Sfântului Mormânt acoperă o distanță de aproximativ 600 de metri. Drumul cuprinde, după tradiție, 14 opriri legate de întâmplări trăite de Iisus pe acest parcurs. Nouă dintre aceste opriri sunt localizate de-a lungul acestui drum, pe când ultimele cinci se află toate în Biserica Sfântului Mormânt.
Fiecare dintre cele 14 opriri este însemnată cu o plăcuță, având numărul aferent, însă pentru cineva mai puțin avizat există riscul ca multe dintre aceste obiective să fie trecute cu vederea, și asta deoarece atmosfera locală, colorată de tarabele negustorilor, de multe ori îl distrage pe bietul pelerin plecat pe urmele suferințelor lui Hristos. Pe undeva, acest lucru nu este altceva decât o radiografie destul de fidelă a modului în care ne comportăm cu toții atunci când vine vorba de credință.
Prima plăcuță poate fi găsită nu departe de „Poarta Leilor“, pe partea dreaptă. Acesta este locul în care Hristos a fost condamnat la moarte. Tot aici a fost biciuit. În amintirea acelor momente aici s-a înălțat o biserică numită „Capela Flagelării“. Tot aici se află pietrele originale pe care soldații romani au aruncat zarurile pentru a obține hainele lui Hristos.
„Ecce Homo!“
Nu departe se află a doua plăcuță și arcul de pe care Pilat l-a arătat mulțimilor pe Hristos, spunând: „Ecce Homo!“ – „Iată Omul!“. De aici Mântuitorului i se pun pe cap coroana de spini și pe umeri crucea. Tot de aici începe drumul spre Golgota. În definitiv, în acest loc mulțimile îi strigau furioase lui Pilat: „Răstignește-L! Răstignește-L!“.
Locul în care Hristos fusese nu cu mult timp înainte întemnițat se află în vecinătate, pe partea stângă. Temnița dă și astăzi fiori oricui îi trece pragul. Piatra rece și umezeala, precum și instrumentele de imobilizare fizică făceau din acest loc un adevărat spațiu al groazei. Despre drepturile omului, la acea dată, nici nu se putea vorbi.
Lăsând în urmă temnița, vom ajunge la cel de-al treilea popas. În acest loc, tradiția consem-nează că Hristos a căzut sub povara Crucii pentru prima oară. Aici a fost ridicată o capelă poloneză, unde se găsește un frumos basorelief ce marchează acest moment. Puțin mai în față vom întâlni a patra plăcuță, ce amintește de întâlnirea lui Hristos cu Maica Sa îndurerată. Aici a fost ridicată o capelă armenească, fiind dedicată tuturor mamelor care și-au pierdut copiii.
Zarva creată de mulțimile adunate în jurul tarabelor cu mirodenii și suveniruri poate distrage atenția de la drumul ce cotește dreapta. Micuța intersecție este mereu aglomerată, și asta deoarece aici se află pe un perete, la o înălțime de aproape 1,80 cm, locul unde Mântuitorul s-a sprijinit de zid. Tradiția spune că piatra este cea atinsă de Mântuitor, iar forma sa anatomică vine parcă să confirme acest lucru.
Întâlnirea cu Veronica
În acest loc, Simon din Cirene a fost silit să-L ajute pe Hristos să-și ducă Crucea. Tot mai îngust, drumul se oprește la un moment dat în locul în care Mântuitorul a întâlnit-o pe Veronica, tânăra care I-a șters chipul cu o maramă. Aceasta este a șasea oprire. Pentru curajul şi credința ei, Mântuitorul a răsplătit-o oferindu-i imaginea chipului Său imprimată în ţesătură. Chipul Domnului de pe marama Sfintei Veronica este socotit a fi cea dintâi icoană.
A șaptea oprire amintește de un nou popas al durerii. Mântuitorul Hristos cade sub povara Crucii pentru a doua oară. Totodată, acest loc marca odinioară marginea cetății, aici se termina Ierusalimul. În dreapta se găsea deșertul, în stânga se continua Via Dolorosa.
A opta oprire ne reamintește de momentul în care Hristos, văzând durerea celor care-L însoțeau, le spune acestora că mai degrabă se vor plânge pe ei, prevestind ceea ce avea să se întâmple ulterior. „Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: «Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri»“. În zidul bisericii ortodoxe „Sfântul Haralambie“ sunt sculptate în piatră o cruce şi inscripţia „NIKA – Iisus Hristos Biruitorul“, pentru a aminti despre sensul vieții.
Cel de-al nouălea popas ne apropie deja de Golgota. Aici, pentru a treia oară, Mântuitorul cade din nou la pământ strivit sub greutatea Crucii. Pentru părinții Bisericii cele trei căderi simbolizează cele trei zile cât a stat în mormânt.
Biserica Sfântului Mormânt
Următoarele cinci momente se petrec deja în Biserica Sfântului Mormânt. Pelerinul, odată ajuns aici, este atras ca un magnet de Piatra Ungerii ce se află chiar la intrare. De fapt, traseul corect urmează scara îngustă din partea dreaptă, ce urca spre Golgota, adică locul în care Mântuitorul a fost răstignit alături de cei doi tâlhari. Apoi trupul său este coborat și uns cu mirodenii pentru a fi îngropat, în locul oferit de Iosif din Arimateea, loc pe care astăzi îl considerăm Centrul Lumii, locul unde moartea a fost biruită, iar lumina a străpuns piatra întunericului.
Interiorul Sfântului Mormânt este împărțit în două spații: cămara Îngerului și cămara mormântului. Prima amintește de piatra pe care a stat Îngerul care a vestit femeilor Învierea. A doua cămară reprezintă în-suși Sfântul Mormânt, cu placa de marmură, lustruită de lacrimile milioanelor de pelerini ce și-au purtat de-a lungul timpului aici credința și rugăciunile, rostind într-un final, parcă pentru a nu tulbura liniștea Mormântului gol: „Hristos a Înviat!“.
